Un subiect de actualitate este reprezentat de promovarea în mediul online, despre care s-a tot vorbit. Puțini sunt însă cei care într-adevăr cunosc care sunt metodele prin care se pot obține rezultatele dorite, care sunt practic acele strategii care pot aduce succesul, maximum de vizibilitate sau orice alte obiective pe care un anume business le are setate.
În majoritatea cazurilor intervine o dilemă: promovare Google AdWords sau SEO? Trebuie subliniat faptul că ambele sunt metode de promovare, însă există câteva lucruri care le diferențiază. Pentru lămuriri suplimentare, pentru a afla care sunt avantajele strategiilor de promovare Google AdWords, am apelat la experții agenției de marketing digital E-Advertising.
Rezultatele sunt mai rapide, comparativ cu cele obținute prin SEO
Promovarea prin Google AdWords poate să ofere vizibilitate ridicată într-un timp scurt. Merită menționat faptul că o asemenea strategie poate fi comparată cu o rampă de lansare pentru business-uri aflate la început de drum, care vor să își facă rapid cunoscute pe piață produsele și/sau serviciile pe care le oferă.
Pentru a ajunge la un trafic constant și consistent, dar și pentru a fi indexat în mod organic de motoarele de căutare, un website are nevoie de o perioadă de timp destul de îndelungată. Cu ajutorul promovării Google AdWords website-ul poate ajunge însă mai ușor la utilizatori și potențiali clienți.
Rezultatele sunt ușor de măsurat
Platforma AdWords pune la dispoziția celor care aleg să creeze campanii de promovare informații diverse și care se dovedesc foarte utile. Interpretarea lor corectă va conduce ulterior la decizii care să ajute business-ul. Câteva exemple de asemenea date sunt:
- Numărul de click-uri primite;
- Cuvintele cheie care au primit cele mai multe click-uri;
- Ce au căutat exact utilizatorii;
- Numărul de afișări ale anunțului;
- Tipul dispozitivului de pe care au avut loc cele mai multe accesări;
- Costul mediu de promovare;
- ROI (returnarea investiției), etc.
Pot fi aflate noi cuvinte cheie cu care utilizatorii asociază produsele/serviciile
Chiar dacă se pornește de la o listă destul de generoasă de cuvinte cheie ori dacă sunt avute în vedere unele specifice, pot fi aflate și unele noi, care poate nu au fost avute în vedere inițial. Există numeroase sinonime și sintagme similare cuvintelor cheie alese în primă fază, care sunt populare și foarte căutate, care pot fi descoperite cu ajutorul Google AdWords.
Se pot oferi potențialilor clienți informații complexe despre ceea ce se promovează
După cum menționează și cei de la E-Advertising, cu ajutorul AdWords Google urmărește să furnizeze reclame și anunțuri relevante pentru utilizatori. Pentru a îndeplini acest scop, în cadrul anunțurilor pot fi incluse numeroase informații, avantaje și caracteristici specifice produselor sau serviciilor promovate.
Numai prin vizualizarea unui anunț spre exemplu, pot fi aflate numele produsului, brand-ul producător, prețul, termenul de livrare, stocul disponibil, costul transportului, produse similare din cadrul aceluiași website, etc.
Există numeroase modalități prin care publicul țintă poate fi targetat eficient
Acesta constituie un avantaj considerabil pe partea de promovare, întrucât anunțurile pot să ajungă exact la acei potențiali clienți, persoane care ar putea fi interesate de produsele sau serviciile oferite.
Opțiunile de targetare oferite de AdWords sunt numeroase, câteva dintre acestea fiind:
- locația
- vârsta
- genul
- interesele
- site-uri accesate, etc.
Promovarea Google AdWords oferă un avantaj concurențial considerabil
Pentru un business proaspăt lansat în mediul online poate să pară o adevărată provocare a ajunge în prima pagină de rezultate a motorului de căutare Google. Acolo există competitori prezenți de mult mai multă vreme pe piață, care au reușit să își consolideze pozițiile și să câștige încrederea publicului.
Totuși, există posibilitatea ca noul business să ofere ceva special – poate fi vorba de produse de o calitate superioară, de servicii mai bune, de prețuri mai mici sau orice alt lucru pe care concurenții nu îl oferă publicului. Promovarea prin Google AdWords poate să pună în valoare asemenea lucruri, oferind oricărui business șansa de a fi prezent în același loc unde se află și competitorii.
Având în vedere toate atuurile enumerate de reprezentanții E-Advertising cu privire la promovarea Google AdWords, devine evident faptul că o strategie de marketing în acest sens poate fi o alegere inspirată, în special atunci când vine vorba de afaceri aflate la început de drum. Pentru mai multe informații despre tactici, tehnici și strategii de promovare în mediul online, dar și pentru a contracta servicii care pot aduce oricărui business rezultatele urmărite, website-ul e-advertising.co stă la dispoziția celor interesați.
Lasa un raspuns