Județul Suceava va fi promovat în cadrul Târgului Internațional de Turism Ferien Messe, care va avea loc în perioada 10-13 ianuarie 2019 în Vienna, Austria și în cadrul Târgului Internațional de Turism FITUR, care va avea loc în perioada 23-27 ianuarie, în Madrid, Spania.
HOLDAS EXPERIENCES, coordonatorul grupului de inițiativă care a rezervat un stand la Târgul Internațional de Turism Ferien Messe (grup constituit datorită faptului că Ministerul Turismului din România nu a inclus această manifestare pe lista târgurilor la care țara noastră va participa cu pavilion național în anul 2019), a adresat Consiliului Județean Suceava invitația de a participa în perioada 10-13 ianuarie 2018, la Ferien Messe, alături de Sibiu (consiliu județean și primărie), Bihor (consiliu județean și primărie) și câteva agenții de incoming, în scopul promovării județului Suceava din punct de vedere turistic.
„Având în vedere că din numărul total de turiști străini care vizitează anual județul, pe primele locuri se regăsesc turiștii vorbitori de limbă germană. Austrieci și germani, consider importantă participarea județului Suceava la această manifestare”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.
Prin participarea la Târgul Internațional de Turism FITUR Madrid, CJ Suceava își propune abordarea de noi piețe turistice în cadrul cărora se manifestă deja un interes crescut pentru destinația turistică Bucovina, Spania aflându-se pe primul loc în rândul țărilor emițătoare de turiști în anul 2017, conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Suceava, cu peste 7.7750 de turiști care au vizitat județul Suceava.
Promovarea Județului Suceava în cadrul acestor evenimente se va face prin intermediul materialelor de informare și promovare turistică realizate de Consiliul Județean Suceava, și prin intermediul ofertelor turistice propuse de operatorii economici și de asociațiile profesionale de turism din județ.
Lasa un raspuns