Consilierii județeni suceveni s-au întrunit astăzi, 8 ianuarie, într-o ședință extraordinară de CJ. Astfel, pe masa deliberativului județean a ajuns și proiectul de hotărâre privind aprobarea achiziționării unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Consiliului Județean Suceava în dosarul 3050/1/2018, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut,  a fost desemnată casa de avocatură care urmează să reprezinte interesele CJ Suceava în disputa din justiție privind depozitul de deșeuri de la Mestecăniș,  care  a început demersurile în instanță prin întâmpinări depuse la Tribunalul Cluj. Casa de avocatură bucureșteană a fost angajată pentru suma de 120.000 de lei.
Această firmă de avocatură urmează să apere interesele județului Suceava în procesul deschis la Cluj de către ”Societatea Civilă Profesională de Avocați Plopeanu&Ionescu”, care solicită anularea hotărârii CL Pojorâta din 16.09.2009 privind aprobarea PUZ aferent Depozitului de Deșeuri Pojorâta, anularea în parte a autorizației de construire din 3.10.2012 eliberată de președintele CJ Suceava exclusiv în ceea ce privește autorizarea lucrărilor de construcții privind Depozitul Ecologic de Deșeuri de la Pojorâta, desființarea construcției Depozitului Ecologic de Deșeuri Pojorâta, edificat în baza autorizației de construire din 3.10.2012.

Casa de avocatură va fi plătită din fondurile proprii ale Consiliului Județean, inclusiv din capitolul bugetar destinat protejării mediului.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.