În data de 10.01 în intervalul orar 08.00 – 16.00 și în data de 11.01 a.c., în intervalul orar 08.00 – 14.00, candidații pentru concursul de admitere în Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni sunt așteptați la sediul școlii în vederea înscrierii și ridicării legitimațiilor de concurs.
Pentru această sesiune de concurs ce se va desfășura în perioada 10.01 – 21.01.2019, pentru cele 350 de locuri repartizate școlii noastre, din care 4 locuri pentru candidați de etnie rromă și 2 locuri pentru candidați ai altor minorități, au depus dosarele la structurile teritoriale ale Jandarmeriei Române 904 de candidaţi, din care 201 femei și 703 bărbați.
Instructajul privind modul de desfășurare a concursului va fi prezentat la sediul școlii, sâmbătă, 11 ianuarie a.c., începând cu ora 14.30.
Începând de sâmbătă, 12 ianuarie a.c. sunt planificate probele eliminatorii: examinarea medicală care se va desfășura la sediul școlii și verificarea aptitudinilor fizice care va avea loc la Sala de sport a Colegiului „Vasile Lovinescu” și Sala de sport „Gabriel Udișteanu” din municipiul Fălticeni, conform graficului de concurs postat pe pagina web, precum și la avizierul școlii.
După finalizarea probelor eliminatorii, candidații rămași în concurs vor avea de parcurs duminică, 20 ianuarie a.c., testul grilă de verificare a cunoştinţelor, care va consta în 90 de întrebări, din care 60 la limba română şi 30 la limba străină (engleză sau franceză).
Lasa un raspuns