Ieri, 10 ianuarie, în jurul orei 16:40, un echipaj din cadrul Poliției municipiului C-lung Moldovenesc a oprit pentru control pe drumul comunal Putna din comuna Pojorâta, autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani din comuna Bilca.
Potrivit IPJ Suceava, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns