Vineri, 11 ianuarie, la ora 10.20, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, ajunsă la trecerea de pietoni dinaintea staţiei pentru mijloace de transport în comun „Curcubeu”, o femeie de 26 de ani din oraşul Solca, nu a acordat prioritate de trecere şi a acroşat patru persoane angajate în traversarea regulamentară a străzii pe marcajul pietonal, pe culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Potrivit IPJ Suceava, după impact, trei dintre persoane au plecat de la faţa locului şi au rămas neidentificate, iar un bărbat de 67 de ani, din municipiul Suceava ce acuza dureri, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.