Luni, 22 ianuarie, în jurul orei 00:00, în timp ce acționa pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava, un echipaj rutier a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula cu luminile de întâlnire stinse, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia până pe strada Ana Ipătescu, când, autoturismul a fost oprit, iar conducătorul auto a coborât și a fugit, fiind urmărit, imobilizat şi încătuşat de poliţişti pe strada Vasile Bumbac.
Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un localnic de 27 de ani, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns