În data de 9 mai, o femeie de 41 ani, din municipiul Suceava, a sesizat verbal că la data de 8 mai, o femeie de 46 ani, din aceeaşi localitate, i-a sustras din mână suma de 800 lei, în timp ce se afla în faţa unei librării situată pe Bulevardul George Enescu din localitate, după care a tras-o de păr şi a lovit-o cu palma peste faţă.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că partea vătămată locuieşte în prezent într-un apartament închiriat din municipiul Suceava, proprietatea agresoarei, plătind o rată lunară de 800 lei. În acest sens, la data de 8 mai s-a întâlnit cu proprietara în faţa librăriei situată pe Bulevardul George Enescu, unde fără nicio explicaţie, aceasta i-a smuls suma de 800 lei din mână, spunându-i că aceştia nu sunt banii de chirie şi că îi reţine ea pentru anumite cheltuieli. Nefiind de acord, partea vătămată i-a solicitat să-i înapoieze banii, însă proprietara i-a vorbit urât, a tras-o de păr şi a lovit-o cu palma peste faţă, după care a plecat.

Cercetările sunt continuat de Biroul de Investigaţii Criminale Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat” şi „loviri sau alte violenţe”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.