Eurodeputatul ALDE Norica Nicolai declară că voturile din comisiile CONT şi LIBE ale legislativului comunitar date în favoarea Laurei Kovesi pentru postul de Procuror Public European denotă caracterul politic al mecanismului de numire și nu o selecţie bazată pe criterii profesionale.
Într-o declarație citată de Juri.ro, Nicolai punctează că, în cazul în care Kovesi va câştiga, fostă şefă DNA va continua să execute ordine politice şi – mai mult – să acţioneze în spiritul unei Europe cu două viteze, în care unele state membre sunt marginalizate. Concret, Nicolai s-a referit la persecutarea ţărilor est-europene.
„În primul rând, aceste voturi (n.r. din comisiile CONT şi LIBE) confirmă ceea ce afirmăm în urmă cu două săptămâni: că avem de a face cu un vot strict politic, nu un vot care să aprecieze prestaţia candidaţilor. Pentru că este evident: candidatul Franţei a fost foarte bun în comparaţie cu prestaţia penibilă a doamnei Kovesi. De asemenea, este evident că Germania are deja un om pe care l-a susţinut pentru şefia acestei instituţii (tot doamna Kovesi). Sper că în momentul în care vor începe negocierile cu Consiliul, să triumfe calitatea persoanei, şi nu argumentele politice ale unui stat membru.
După ceea ce s-a întâmplat ieri şi azi în Parlament şi după unele afirmaţii, am certitudinea că doamna Kovesi va fi folosită în bătălia pentru Europa cu două viteze. Pentru că afirmaţia că fraudele şi corupţia sunt specifice estului Europei este una total neadevărata şi care conturează un anume tip de abordare şi de atitudine, atât pentru doamna Kovesi, cât şi pentru cei care au susţinut-o”, a spus Norica Nicolai.
Totuşi, vicepreşedintele ALDE Europa a dat de înţeles că situaţia s-ar putea întoarce la 180 de grade, în urma negocierilor dintre Consiliul European şi Parlamentul European, întrucât Consiliul a demonstrat până acum că îl susţine puternic pe candidatul francez, Jean-Francois Bohnert.
„Dar, să vedem ce va urma. Vor continua procedurile pentru nominalizare şi pentru organizarea efectivă, deoarece abia în 2020 va intra în funcţiune EPPO. Eu nu am niciun motiv să cred că Consiliul îşi va schimba opinia şi să nu-l mai susţină pe procurorul francez. Dacă doamna Kovesi va câştiga, ne putem aştepta la aceeaşi poziţie pe care a avut-o şi până acum: aceea de bun executant de ordine politice, dar de data asta împotriva statelor din estul Europei”, a mai precizat Nicolai.
Lasa un raspuns