În intervalul 8-9 aprilie 2019, Centrul de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, pentru al treilea an consecutiv, concursul pentru obținerea unui stagiu de formare în domeniul didacticii limbii franceze la Universitatea Louvain-la-Neuve din Belgia.

Această bursă, oferită de Delegația Valonia-Bruxelles la București, în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, a devenit deja tradiție pentru studenții de la specializarea franceză, care pot astfel să-și aprofundeze cunoștințele didactice, dar și pe cele de limba franceză în cadrul unei școli de vară internaționale. Câștigătoarea stagiului din acest an este Luminița Erhan, studentă în anul III la specializarea franceză-germană, care va efectua cursurile de formare în perioada 13 iulie-2 august 2019.

Această colaborare cu Delegația generală Valonia-Bruxelles București este rezultatul vizitelor pe care Eric Popp, Delegat general Valonia-Bruxelles, le-a efectuat în ultimii ani la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și la Centrul de Reușită Universitară. Pe lângă această bursă, Delegația generală Valonia-Bruxelles va continua să se implice în formarea viitorilor profesori de franceză suceveni prin finanțarea unui formator în cadrul stagiului de formare Printemps de l’Innovation du Français, ce va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în perioada 10-11 mai 2019.

Parteneriatele pe care Centrul de Reușită Universitară le-a realizat și continuă să le realizeze cu instituții și organizații francofone locale, naționale și internaționale au ca principal obiectiv inițierea unor activități francofone cât mai diverse, care să promoveze limba franceză și Francofonia, care să vină în sprijinul studenților, al profesorilor de limba franceză, dar și al comunității locale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.