Pompierii militari suceveni și personalul clerical sunt preocupați de siguranța cetățenilor, cu atât mai mult cu cât luna aceasta, pe 28 aprilie, vom sărbători Sfintele Paști – Învierea Domnului Iisus Hristos.

În această săptămână, militarii s-au întâlnit cu reprezentanți din cadrul unităților de cult, și le-au transmis cunoștințele teoretice privind tipurile de risc, măsurile de prevenire a acestora și formarea deprinderilor practice de comportare și intervenție în situații de urgență.

„Suntem convinși că împreună, prin activitățile derulate în această perioadă, vom reuși să asigurăm enoriașilor suceveni, Sărbători Pascale Liniștite!”, au transmis reprezentanții ISU „Bucovina” Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.