În primul trimestru 2019 activitatea de control a Casei de Asigurări de Sănătate Suceava s-a desfăşurat în baza Planului de control pe anul 2019 avizat de către Direcţia Generală Control şi Antifrauda a C.N.A.S. Bucureşti şi aprobat de către Preşedintele Director General al C.A.S. Suceava.
Astfel, potrivit directorului general Claudiu Cobuz, au fost efectuate un număr de 53 acţiuni tematice de control, structura acestora pe tipuri de furnizori fiind următoarea:
- 18 acţiuni de control efectuate la medicii de familie;
- 8 acţiuni de control la medicii specialişti din ambulatoriul de specialitate;
- 2 acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale paraclinice;
- 11 acţiuni de control la farmacii;
- 5 acţiuni de control la medicii stomatologi;
- 7 acţiuni de control la furnizorii care derulează Programe naţionale de sănătate;
- 2 acţiuni de control la spitale.
La aceste acţiuni de control tematic se adaugă şi 8 acţiuni de control operativ.
Verificările s-au finalizat cu următoarele măsuri propuse şi implementate:
Pentru furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară (medicii de familie)
- În cazul a 6 furnizori s-au aplicat măsuri de recuperare a sumelor reprezentând reţete prescrise fără respectarea protocolului de prescriere a medicamentelor în valoare de 5.646 lei.
- În cazul a 3 furnizori s-a constatat necompletarea corectă şi la zi a documentelor de evidenta a serviciilor medicale – s-a aplicat sancţiunea contractuală de ,,avertisment”;
- În cazul a 2 furnizori s-a aplicat sancţiunea de diminuare cu 10 % a valorii lunare a punctului “per capiţa” pentru servicii medicale eronat raportate;
- În cazul unui furnizor s-a aplicat sancţiunea de diminuare cu 10 % a valorii lunare a punctului “per capita” pentru prescripţii medicale off-line neintroduse în sistemul informatic
În cazul furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie s-au aplicat următoarele măsuri:
- În cazul a 3 furnizori s-a aplicat sancţiunea de diminuare cu 5 % a valorii minim garantată a punctului pentru lună în care s-a constatat nerespectarea programului de lucru declarat la CAS Suceava, în valoare totală de 2.955 lei;
- În cazul a 6 furnizori s-a constatat necompletarea corectă şi la zi a documentelor de evidență a serviciilor medicale – s-a aplicat sancţiunea contractuală de ,,avertisment”, la prima constatare;
- În cazul a 6 furnizori s-au aplicat măsuri de recuperare a sumei reprezentând servicii neefectuate şi măsura de diminuare cu 10 % a valorii minim garantată a punctului, în suma totală de 35.364 lei;
- În cazul unui medic specialist s-a dispus recuperarea contravalorii prescripţiilor medicale eliberate cu nerespectarea prevederilor legale, în suma de 6.834 lei;
- 1 medic specialist a afost amendat cu suma de 5.000 lei pentru eliberarea concediilor medicale fără respectarea prevederilor legale în vigoare;
- Contractul unui medic specialist a fost reziliat.
În cazul unui furnizor de servicii de medicină dentară s-a aplicat sancţiunea de diminuare cu 5 % a contravalorii serviciilor de medicină dentară aferente lunii în care s-a constatat nerespectarea programului de lucru declarat la CAS Suceava, în valoare totală de 100 lei.
În cazul a 7 furnizori de medicamente s-a aplicat sancţiunea de diminuare cu 5 % a sumei cuvenite pentru lună în care s-a constatat nerespectarea programului de lucru declarat la CAS Suceava, în valoare totală de 6.935 lei.
În cazul a unui furnizor de servicii medicale spitaliceşti s-a aplicat sancţiunea de diminuare cu 1% a valorii de contract lunară, în suma totală de 6.531 lei, pentru consemnarea incompletă a datelor în foile de observaţie clinică generală.
Toate acţiunile de control s-au efectuat cu respectarea prevederilor legale, furnizorii de
servicii medicale au avut posibilitatea de a-şi exprima obiecţiile la constatările echipei de control consemnate în procesul-verbal, în termen de 3 zile.
Activitatea de control are rolul de a verifica respectarea de către furnizori a clauzelor contractuale, astfel încât asiguraţii să poată beneficia în mod real şi nediscriminatoriu de serviciile medicale decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Lasa un raspuns