Mai multe furturi au fost sesizate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în acest week-end. Aşadar, de la hoţi de pulovere din magazine, până la hoţi de baterii auto, majoritatea au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi de poliţiştii suceveni. Toate aceste informaţii le găsiţi în comunicatul de mai jos, trimis de biroul de presă al IPJ Suceava.
„La 19.10.2012, ora 13.52, poliţia a fost sesizată de agentul unei firme de pază, cu privire la faptul că o persoană a încercat să fure dintr-un magazin, situat în zona centrală a municipiului Suceava – Esplanadă. Echipajul deplasat la fața locului au identificat-o pe minora M.E. de 17 ani, din comuna Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani, cu reşedinţa în municipiul Suceava, care a declarat faptul că la 19.10.2012, s-a deplasat împreună cu o prietenă la magazinul din zona centrală a municipiului Suceava, unde, după ce a probat un pulover în valoare de 22.80 lei, l-a pus din neatenţie şi grabă în ghiozdanul ce-l avea asupra ei, iar la casa de marcat, uitând de existenţa puloverului, a fost rugată de una dintre angajatele magazinului să deschidă ghiozdanul, moment în care, a fost găsit puloverul, prejudiciu care a fost recuperat în totalitate. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
La 19.10.2012, ora 16.30, Poliția orașului Siret a fost sesizată de B.Constantin, de 56 ani, din oraşul Siret, cu privire la faptul că în perioada 13.10.2012 – 19.10.2012, ora 08.00 persoane necunoscute au pătruns în locuința lui, de unde au sustras un sertar în care se aflau mai multe bijuterii. La fața locului polițiștii au constatat că ușa care face accesul în locuința părții vătămate nu prezintă urme de forțare și nici geamurile locuinței nu prezintă astfel de urme, fapt ce demonstrează că autorii au folosit o cheie potrivită pentru deschiderea ușii de acces în locuință, fiind posibil ca pentru deschiderea ușii de acces să se fi folosit o cheie lăsată pe veranda casei. Partea vătămată reclamă furtul unui sertar dintr-un birou în care se aflau mai multe bijuterii din aur şi argint în valoare totală de 5.000 lei. La 20.10.2012 în urma măsurilor întreprinse de poliţişti, autorul a fost identificat în persoana lui B.G. de 12 ani, fiul proprietarului. Minorul a sustras bijuteriile şi le-a ascuns, fără a le valorifica, astfel încât prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.
În noaptea de 19/20.10.2012, ora 02.10, B.Irina, de 18 ani, din municipiul Suceava în timp ce participa la o petrecere organizată într-un club din localitate, a lăsat poşeta pe scaunul de la masa sa şi în timp ce dansa, C.Alexandru, de 21 ani, localnic i-a sustras din poşetă suma de 150 lei, cartea de identitate şi un pachet de ţigări. Făptuitorul a fost condus la sediul Poliţiei, iar la controlul corporal, asupra sa a fost găsită suma de 93 lei, cartea de identitate și pachetul de țigări aparținând părții vătămate, care au fost ridicate pe bază de dovadă. Valoarea totală a prejudiciului este de 160 lei, care a fost recuperat parţial. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
La 19.10.2012, ora 07.09, prin ”S.N.U.A.U. 112”, A.Daniel, de 36 ani, din comuna Dumbrăveni, administrator al unei societăți comerciale a sesizat poliția despre faptul că în noaptea de 18/19.10.2012, autori necunoscuţi au forţat două tarabe metalice amplasate în Piaţa Agroalimentară George Enescu şi au sustras bunuri din interiorul acestora. În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că în noaptea de 18/19.10.2012, autori necunoscuţi au forţat lacătele de două tarabe şi au sustras din interiorul acestora mai multe produse nealimentare. Partea vătămată a declarat că prejudiciul este de circa 2000 lei. Bazarul din Piaţa agroalimentară George Enescu nu este asigurat cu pază, sistem de alarmă sau supraveghere video. S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
În 18/19.10.2012, ora 04.30, o patrulă mixtă poliție-jandarmi a identificat în Staţia CFR Liteni o persoană de sex feminin, care nu a putut justifica prezenţa şi a avut un comportament suspect în momentul identificării şi legitimării. În urma verificării datelor s-a stabilit că aceasta se numeşte G.Simona, de 32 ani, din comuna Clejani, judeţul Giurgiu. Asupra acesteia a fost găsit un telefon mobil. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că telefonul mobil găsit asupra acesteia a fost sustras la 16.10.2012 de la partea vătămată I.Rodica, din municipiul Deva, cauza aflându-se în lucrula Poliţia MunicipiuluiDeva. Telefonul mobil a fost ridicat pe bază de dovadă, urmând a fi restituit părţii vătămate.
Poliţia a fost sesizată cu privire la un furt săvârşit de persoane necunoscute dintr-o magazie situată în curtea unei biserici din municipiul Suceava. În urma activităţilor investigative suspecţii de comiterea faptei au fost identificaţi ca fiind B.Nicolae de 15 ani, din comuna Şcheia şi F.V. de14 ani din localitate. Cei doi au fost audiaţi, ocazie cu care au recunoscut fapta comisă. Din primele verificări s-a stabilit că în după amiaza zilei de 17.10.2012, în jurul orei 14.00, minorii s-au deplasat din comuna Şcheia în municipiul Suceava, prin pădurea Zamca. Ulterior , au pătruns printr-o gaură a peretelui din lemn în magazia bisericii, de unde au sustras o bicicletă şi un aparat de sudură prevăzut cu roţi. Prejudiciul a fost recuperat parţial şi predat părţii vătămate. Minorii urmează a fi expertizaţi din punct de vedere neuro-psihiatric de specialişti din cadrul Serviciului de medicină legală Suceava, după care se va dispune procedural.
La 20.10.2012, ora 12.41, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras lui D.Gheorghe, din comuna Păltinoasa un număr de 24 de oi de la stâna pe care acesta o deține și este amplasată în zona albiei râului Moldova. Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că în ziua de 20.10.2012, în jurul orei 12.00, victima, a fost contactată telefonic de C.Marian cioban la stâna acestuia, care i-a relatat faptul că a numărat oile pe care le deține și a constatat că îi lipsesc un număr de 24 de oi. D.Gheorghe a declarat polițiștilor că în urmă cu cca. 4 zile a adus la stână pentru paza oilor o persoană de sex masculin, de aproximativ 25 de ani din localitatea Rădăuți Prut, judeţul Botoșani, despre care nu poate da alte relații, persoană care în momentul constatării dispariţiei oilor era dispărut de la stână. Valoarea prejudiciului cauzat este de circa 12.000 lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.
La 20.10.2012, ora 14.20, Poliţia municipiului Suceava fost sesizată de S.Ovidiu, de 42 ani, din comuna Ipoteşti, administrator al unei societăți comerciale din Suceava, despre faptul că în noaptea precedentă, autori necunoscuţi au pătruns în curtea restaurantului aparţinând societăţii, situat în municipiul Suceava, de unde au sustras mai multe butoaie pentru bere. Din cercetări s-a constatat că în noaptea de 19/20.10.2012, autori necunoscuţi, prin escaladarea gardului şi porţii metalice au pătruns în spaţiul împrejmuit din spatele restaurantului şi au sustras 6 butoaie din aluminiu goale pentru bere, valoarea prejudiciului fiind de circa 1.800 lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.
La 21.10.2012, ora 00.30, o patrulă, în timp ce se afla în serviciu în zona Gării Burdujeni, a depistat un autoturism, în interiorul căruia se aflau V.Mihai, de 37 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, care se afla la volan şi C.Ştefan, de 24 ani, din comuna Adâncata, care la apariția echipajului au avut un comportament suspect, C.Ştefan, reuşind să plece de la faţa locului. In urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interior au fost găsiţi un număr de 7 acumulatori auto, un radio-casetofon auto și un aparat detector radar ce se afla în portbagaj. Întrucât în urma cercetărilor s-a stabilit că bunurile în cauză au fost sustrase de la mai multe camioane situate în apropierea Pieței En-Gross Burdujeni, acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Din verificările efectuate până în prezent au fost identificate un număr de trei autocamioane care se află parcate în apropiere având lipsă acumulatorii auto, dar nu au fost identificați proprietarii, urmând a fi identificate şi celelalte autovehicule din care au fost sustrase bunuri şi proprietarii acestora. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor doi suspecți, după care se va dispune procedural.”
Lasa un raspuns