Senatorul PSD Virginel Iordache susține că în județul Suceava există oameni politici PNL care au memoria foarte scurtă.

Redăm integral mesajul transmis de senatorul Iordache:

„Avem în Suceava o pleiadă de ‘’oameni politici” PNL, care au memoria foarte scurtă . Dintre toți,unul fost membru PDL , metamorfozat peste noapte, prin procedeul penelizării , in deputat PNL suferă de o boală specifică pseudo-politicienilor pe care specialiștii o numesc ‘’amnezie electorală’’. Acest “domn” are dese ieșiri in presă, probabil sa fie “punctat” in caietul dlui Orbán, cu ceva împotriva PSD-ului, indiferent de temă, indiferent dacă se pricepe sau nu, indiferent dacă se referă la obiecte electrocasnice sau nu, indiferent dacă prestația sa politică de-a lungul timpului îi permite să facă acest lucru sau nu.
Ieșirile domniei sale s-au indesit in ultima vreme, de când a început campania electorală. Din acest motiv nu-i vom pomeni numele în acest material, pentru că pur și simplu nu merită această atenție. Dorim doar să informăm opinia publică cu punctul nostru de vedere.
Ultima găselniță a dlui deputat, este legată de alocațiile copiilor, care chipurile s-au majorat numai datorită implicării parlamentarilor PNL.
Dacă ar fi așa, cum se face, dle deputat,că alocațiile copiilor s-au majorat numai in timpul guvernărilor PSD ?
Cum puteți afirma că ați contribuit, exclusiv, la creșterea alocațiilor, când dvs. și colegii dvs. parlamentari PNL-USR – PMP , ați votat împotriva bugetului consolidat al României și deci împotriva majorării alocațiilor copiilor?
Mă întreb și evident las cititorii să judece, cum poate cineva,care se pretinde responsabil, să folosească copiii în campaniile electorale?
De aici și teama noastră cu privire la posibila sa îmbolnăvire de “amnezie electorală’’ uitând probabil că pe timpul guvernării PDL, cu BOC și Băsescu, România s-a împrumutat cu, nu mai puțin de, 20 de miliarde de Euro, încheind acorduri cu mai mulți creditorii externi, bani care chipurile ar fi trebuit să resusciteze economia națională. Atunci, dle deputat, nu v-ați gândit că acele împrumuturi vor afecta viitorul următoarelor generații și evident nivelul de trai al copiilor ?
Suntem convinși că electoratul ține minte că respectivii bani nu doar că nu au contribuit cu nimic la îmbunătățirea vieții cetățenilor, dar nici măcar nu se știe clar pe ce au fost cheltuiți. Ba mai mult, pe lângă împrumuturi, s-au făcut concedieri masive, s-au redus salarii cu 25%, s-au impozitat pensiile, s-au închis spitale, școli, iar cele mai evidente investiții în infrastructură sunt acele terenuri de sport în pantă și parcuri in păduri, pe care guvernul partidului din care ați făcut parte le-a recepționat ca fiind excepționale. Oare aceste acțiuni ale PNL nu au adus prejudicii calității vieții copiilor?
Cred că este frustrant să vezi că există guverne și partide serioase, cu oameni bine intenționați , care reușesc să aibă realizări și care reușesc să găsească soluții pentru probleme românilor, dar nu avem ce face. Până în prezent, PDL-ul ( a se citi PNL-ul) nu poate mai mult decât a făcut între 2008 și 2011. De atât sunteți în stare! Dacă erați în stare de mai mult, rezultatul alegerilor era altul. Nu este greu de înțeles acest lucru.
În schimb realizările noastre, ale guvernului PSD, până în prezent, ca imagine generală față de guvernarea Dvs, sunt următoarele: am crescut puterea medie de cumpărare a salariaților cu 20,3%, cu 18,6% a pensionarilor, cu aproximativ 25% PIB-ul și cu 32% am crescut veniturile de la buget. Evident că aceste sume se reflectă din ce în ce mai mult în nivelul de trai, în infrastructură, în economie, în reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ, a spitalelor etc.
Da, dle deputat, am majorat alocațiile copiilor , găsind resursa financiară necesară și evident nu din ‘’ excedentul din bugetul pensiilor’’ așa cum indica eronat (ca să fiu elegant) un alt deputat PNL. Am crescut alocațiile copiilor, cu vârsta de până la 2 ani, de la 200 la 300 lei, iar la ceilalți copii de la 84 lei la 150 lei .
Nimeni nu afirmă că totul este perfect. Mai avem de lucrat, dar suntem pe drumul cel bun și nu ne vom opri până când cetățeanul, de rând, din România va avea același nivel de trai ca cel din vestul Europei. Trebuie totuși să fim conștienți că acest lucru nu se poate face peste noapte, dar s-ar face mult mai repede dacă Dvs., cei din opoziție , nu ați pune interesul de partid înaintea intereselor românilor.
Ca să fim clari, pe noi nu ne deranjează polemica și cu atât mai puțin competiția. Ne bucură, chiar dacă vine de la un partid competitor. Atâta timp cât românii au de câștigat, este bine. Dar efectiv nu poți să vii după o guvernare dezastroasă, așa cum a fost cea a PDL-ului, să ne critici, cu mânie proletară, având în vedere realizările noastre din ultimii ani, realizări pe care românii le resimt zilnic.
Cei ca Dvs.,dle deputat, suferinzi de “amnezie electorală”, nu au nicio scuză . Cu atât mai puțin Dvs.
Probabil că asta e scuza pentru care Băsescu a fost schimbat cu Johannis.
Suntem îngrijorați dle deputat, că având o astfel de abordare, PNL, acest partid istoric in România , va avea aceeași soartă ca PNȚCD.
P.S. Mi-aș permite un sfat dle deputat: în loc să dați sume importante la cei care vă scriu articolele, care oricum nu interesează pe nimeni, mai bine ați contribui la oferirea de cadouri copiilor de ziua lor, 1 Iunie.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.