La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Sala de artă „Elena Greculesi”, va avea loc vineri, 17 mai, începând de la ora 11:00, Salonul Literaturii Române din Bucovina, ediţia a XVI-a.

În cadrul evenimentului, organizat de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, sub egida Consiliului Judeţean Suceava,  în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni și Alexandria Librării Suceava, vor avea loc mai multe momente, respectiv:

– In memoriam George Muntean – medalion prezentat de Doina Cernica

– Lansări de carte:

  • Elena Pintilei, I.G. Sbiera. Album de familie, prezentare de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu;
  • Susana Tamaro, Ascultă glasul meu, traducere de Doina Cernica și Elena Caraboi; prezentare de Doina Cernica și Maria Toacă (Cernăuți)
  • Ana Maria Halupneac, Perlele sufletului;

– Recital de muzică și poezie Ana Maria Halupneac, muzică de Constantin Nesterenco (Soroca, Rep. Moldova);

– Alocuțiuni ale invitaților:

  • „Activitatea editorială din regiunea Cernăuți, din a doua jumătate a anului 2018 – prima jumătate a anului 2019” – prezintă Elena Mihai, Director Sistemul centralizat de biblioteci al raionului Herța, Regiunea Cernăuți
  • „Frontiera literară: călătoria cărților românești” – prezintă Ivanna Lughina, Director Sistemul centralizat de biblioteci al raionului Storojineț, Regiunea Cernăuți

Moderator: Alexandru Ovidiu Vintilă

Cu acest prilej, pe holul bibliotecii va fi organizată și o consistentă expoziție de carte, în care se vor regăsi aparițiile editoriale din zona Bucovinei din perioada 2018-2019.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.