Noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat luni, în discursul său de învestitură, dizolvarea Radei Supreme (parlamentul unicameral), care îi este în mare parte ostilă, convocând alegeri legislative anticipate, relatează agenţiile de presă AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Zelenski nu a anunțat data la care ar urma să aibă loc alegeri anticipate. Un scrutin la termen era prevăzut pentru 27 octombrie.

„Dizolv astăzi Rada Supremă de legislatura a opta”, a declarat el în faţa deputaţilor şi invitaţilor străini prezenţi în hemiciclu, în pofida incertitudinilor juridice care persistă asupra capacităţii sale de a lansa acest proces foarte încadrat.

„Dragi deputaţi, voi aţi stabilit singuri ceremonia de învestitură luni, într-o zi lucrătoare. Văd în aceasta un plus. Înseamnă că astăzi nu vom sărbători. Vom lucra împreună. De aceea, vă rog foarte mult să adoptaţi o lege privind abolirea imunităţii parlamentare, o lege privind răspunderea penală pentru îmbogăţire ilegală şi multpătimitul Cod electoral, a cărui aprobare trenează de mult timp”, a declarat noul şef al statului ucrainean.

Partidul lui Zelenski nu este reprezentat în Radă, responsabilă pentru numirea prim-ministrului.

După preluarea oficială a funcţiei, Zelenski a invitat guvernul să-şi prezinte demisia in corpore. „Guvernul nu ne rezolvă problemele, guvernul este problema noastră”, a spus noul preşedinte al Ucrainei, citându-l pe fostul preşedinte american Ronald Reagan. „Este doar un citat. Nu înţeleg, sincer, guvernul nostru, care dă din mâini ş spune: „Nu putem face nimic”. Nu, nu este adevărat, puteţi”, a spus el, invitând executivul să demisioneze.

„Puteţi lua o bucată de hârtie, un pix şi să eliberaţi locurile pentru cei care se vor gândi la generaţiile viitoare şi nu la alegerile următoare. Cred că oamenii vă vor aprecia!”, a spus Zelenski, adresându-se miniştrilor.

Apelul său a fost auzit. La numai câteva minute după discursul său de învestitură, ministrul apărării ucrainean Stepan Poltorak şi-a prezentat demisia. Dar Zelenski a cerut de asemenea demisia procurorului general, Iuri Luţenko, şi a şefului SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), Vasili Griţak, ambii fideli lui Petro Poroşenko, conform Rbc-Ukraina.

Volodimir Zelenski a declarat luni în discursul său de învestire că „prima sa sarcină” este să se ajungă la o încetare a focului în estul Ucrainei, unde de cinci ani se luptă trupele guvernamentale împotriva rebelilor separatişti proruşi.

„Prima noastră sarcină este să ajungem la o încetare a focului în Donbas”, bazin carbonifer controlat în parte de către separatişti, a spus el provocând o salvă de aplauze din partea deputaţilor.

„Dragi concetăţeni, toată viaţa mea am încercat să fac totul pentru ca ucrainenii să zâmbească (…) În următorii cinci ani, voi face tot ce pot pentru a vă împiedica să plângeţi”, a promis noul preşedinte ucrainean în finalul discursului său.

Anterior, noul preşedinte ales al Ucrainei a depus jurământul în faţa şefei Curţii Constituţionale a Ucrainei, Natalia Şaptala, şi a numeroşilor oficiali şi invitaţi străini – circa 50 de delegaţii din străinătate.

În prezenţa a patru din cei cinci foşti preşedinţi ucraineni – Viktor Ianukovici fiind refugiat în Rusia – Zelenski a jurat să respecte Constituţia, cu mâna dreaptă pe Legea Fundamentală a ţării şi pe Evanghelia Peresopniţia (prima evanghelie tradusă în limba ucraineană).

Zelenski, care a devenit al şaselea preşedinte al Ucrainei, a primit simbolurile puterii prezidenţiale: steagul şi sigiliul prezidenţial, un colier ceremonial şi un buzdugan, simbol al autorităţii înalte al liderilor cazaci ucraineni în secolele XVI şi XVII.

Ceremonia a fost urmărită de pe ecrane mari instalate în stradă de peste 1.000 de persoane adunate în faţa parlamentului.

Noul preşedinte ucrainean, îmbrăcat într-un costum negru, a venit pe jos la ceremonia de învestitură din parlament, traversând parcul Mariinski, unde s-a salutat cu oamenii şi chiar şi-a făcut selfie cu unii dintre ei.

Printre cei invitaţi la ceremonie s-au numărat fostul primar al Kievului Vitali Klitschko, care a venit la parlament cu bicicleta, precum şi preşedinţii din Estonia, Letonia, Lituania şi Georgia, fostul preşedinte al Germaniei Christian Wulff, secretarul american al energiei, Rick Perrky, vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic. A fost prezent şi secretarul general adjunct pentru afaceri politice şi de securitate din cadrul NATO, ‘nr.3’ al Alianţei, Alejandro Alvargonzález.

 

 

Sursa: www.digi24.ro

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.