România s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului European de tineret şi după 56 de ani la Jocurile Olimpice, în urma rezultatului de 0-0, înregistrat, luni, la Cesena, cu Franţa, în ultima etapă a Grupei C. România a câştigat grupa la golaveraj. Şi Franţa merge mai departe, în semifinale, ca echipa cea mai bună de pe locul 2.
Rădoi: Trebuie să continuăm povestea asta frumoasă
Selecţionerul naţionalei under 21, Mirel Rădoi, a declarat luni seară, după calificarea în semifinalele Campionatului European, că această “poveste frumoasă” trebuie să continue.
“Istoria continuă, povestea continuă şi indiferent de adversar trebuie să continuăm povestea asta frumoasă. Felicit jucătorii, felicit suporterii, chiar dacă această performanţă este puţin umbrită de doi dintre suporteri care au lovit-o pe soţia lui Cristi Manea. Suntem fericiţi să am terminat pe primul loc. Am meritat acest punct. Francezii nu ne-au surprins absolut deloc din punct de vedere tactic”, a spus Rădoi la TVR.
El a menţionat că indiferent unde va merge, echipa României va fi aplaudată de un stadion întreg. “Trebuie să fie mândri de noi , nu e deloc uşor. Mai ales când naţionala Franţei vine şi îţi mulţumeşte… După ce ne vom bucura câteva ore începem să lucrăm la partea de recuperare”.
Tehnicianul le-a adresat un mesaj şi suporterilor: “Aţi fost minunaţi, sunteţi şi veţi fi minunaţi. Veniţi alături de noi să ne bucurăm împreună la următoarele rezultate”.
Puşcaş: Acest drum nu se va opri aici
Atacantul George Puşcaş a declarat că echipa naţională de tineret nu se mulţumeşte doar cu calificarea în semifinalele Campioantului European.
„Acest drum nu se va opri aici niciodată, la cât entuziasm am văzut şi la câtă bucurie. Câtă muncă a fost în grupul ăsta, nu se va opri aici cu siguranţă. Nu m-am îndoit în niciun moment, pentru că ştiam că din primul meci, din primele minute am avut entuziasmul potrivit, am abordat meciurile aşa cum a fost nevoie şi am simţit că grupul ăsta va ajunge în semifinale. Noi am jucat să dăm gol, aşa cum ne-a spus Mister, dar până la urmă suntem fericiţi de rezultat, obiectivul nostru era de a ajunge în semifinale şi s-a ajuns prin joc, printr-un punct, un obiectiv mare pentru România. Ne-au rămas două meciuri şi dacă o să joc într-un picior, o să dau totul şi o să mă recuperez în trei zile, sută la sută. Mă simt obosit, toată echipa se simte obosită, dar avem timp până joi să ne recuperăm cât mai bine. Dacă am ieşit dintr-o astfel de grupă nu ar trebui să ne mai gândim la adversar şi să jucăm la fel cum am făcut-o până acum„, a spus Puşcaş, la TVR, conform News.ro.
Radu: Am reuşit ceva incredibil, ceva istoric. Jucăm la orice oră
UEFA a schimbat ora şi locul de desfăşurare a semifinalei cu Germania, de la Reggio Emilia, ora locală 21.00, la Bologna, ora locală 18.00 (19.00, ora României). Căpitanul Ionuţ Radu spune că nu contează ora la care va evolua echipa română, după ce a reuşit ceva istoric
„Le mulţumesc tuturor românilor care au ne-au susţinut astăzi la stadion şi tuturor românilor care ne-au susţinut din ţară. Am primit mesajele tuturor. Nu sunt cuvinte să descriu acest sentiment, calificarea în semifinale. Am spus după meciul cu Ţara Galilor că venim aici să ne jucăm şansele şi să ajungem cât mai sus posibl şi a fost foarte bine, suntem un grup excepţional. Sunt extrem de fericit. Nu m-am îndoit niciun moment că ne putem să ne calificăm, am venit încrezători în forţele noastre, în forţa grupului pe care îl avem şi s-a văzut şi în teren că nimeni nu s-a dat bătut până la sfârşit. Am reuşit ceva incredibil, ceva istoric. Nu ne dădea nimeni nicio şansă, dar am tăcut din gură şi am spus doar că va vorbi echipa noastră. Sunt fericit că le-am arătat tuturor din întreaga lume că echipa României are o inimă super-mare. Din câte ştiu trebuia să jucăm seara, dar din punctul meu de vedere meciul e binevenit la orice oră, după cum am demonstrat şi în seara asta suntem un grup excepţional şi dacă ne unim forţele putem învinge pe oricine. Sunt foarte dedicat când vin la echipa naţională, voiam să scriem istorie, să fim pe prima pagină în toată lumea şi uite că reuşim. Vreau să aveţi încredere maximă în noi pentru că sunt sută la sută convins că nu o să vă dezamăgim, să fiţi toţi cu noi şi să ne trimiteţi toate gândurile voastre pozitive, toată dorinţa pe care o aveţi şi să vedeţi că România va ajunge în topul lumii, foarte curând„, a declarat Radu, la TVR.
România s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului European de tineret şi după 56 de ani la Jocurile Olimpice, în urma rezultatului de 0-0, înregistrat, luni, la Cesena, cu Franţa.
Deşi francezii au pus o presiune mai mare, majoritatea timpului, fazele mai clare de gol le-au aparţinut românilor. Aceştia din urmă au cerut penalti, în minutul 18, când Amian l-a împins pe Cicâldău în careu după o centrare a lui Hagi, însă faza nu a fost verificată cu VAR. În cele din urmă, ambele echipe s-au mulţumit cu rezultatul de egalitate.
În semifinale, joi, România va întâlni Germania, la Reggio Emilia, iar Franţa va da piept cu Spania, la Bologna.
România a participat ultima dată la JO de la Tokyo din 1964. Acum, România va merge tot la Tokyo, la JO din 2020.
Au evoluat următoarele echipe:
Franţa: 23. Bernardorni – 2. Amian, 4. Konate, 5. Upamecano, 15. Sarr – 21. Ntcham, 6. Tousart (c), 10. Guendouzi, 20. Thuram (7. Del Castillo ’84) – 11. Mateta, 12. Ikone (22. Reine-Adelaide ’85). Selecţioner Sylvain Ripoll.
România: 1. Radu (c) – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 18. Rus, 2. Boboc – 16. Nedelcu, 17. Cicâldău (21. T. Băluţă ’59) – 22. Olaru (14. Dragomir ’72), 10. Hagi, 7. Coman – 9. Puşcaş (11. Petre ’82). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Cartonaşe galbene: Thuram ’58 / Rus ’14, Manea ’52, Nedelcu ’69
Arbitri: Georgi Kabakov (Bulgaria) – Martin Margaritov şi Divan Valkov (ambii Bulgaria) – Bobby Madden (Scoţia);
Asistenţi VAR: Ricardo De Burgos şi Xavier Estrada Fernandez (ambii Spania).
Potrivit TVR, la meciul de pe Stadionul Dino Manuzzi au asistat 10.000 de fani ai României.
În celălalt meci al grupei, Anglia şi Croaţia au terminat la egalitate, scor 3-3.
Clasament: România – 7 puncte, Franţa – 7, Anglia – 1, Croiaţia -1.
Lasa un raspuns