Ploile torențiale din noaptea dintre 24 și 25 iunie au distrus o porțiune din drumul comunal DC96A Tărnicioara, din comuna Ostra, un drum realizat pe fonduri europene și reabilitat până acum de mai multe ori.
Porțiunea afectată face legătura între un drum județean și drumul comunal, iar în acest moment circulația este blocată total. Drumul, construit pe fonduri europene, a fost finalizat în anul 2014.
Primarul Ioan Oros a întocmit raportul tehnic și așteaptă o comisie de la Prefectură care să constate pagubele de la drum și pod.
„Acest pod, când s-a făcut drumul, el era construit. El este subdimensionat, nu are capacitatea să preia debitul de apă în cazul ruperilor de nori. În plus, apa aduce din pădure și butuci, cioate, lemne și îl înfundă. De această dată, debitul apei a fost atât de mare, încât a trecut peste pod și a spălat sub terasament”, a declarat primarul comunei, Ioan Oros.
Edilul comunei Ostra a precizat că aceasta nu este singura dată când podul a fost distrus.
„A fost distrus și în 2018 și în 2016, dar și o dată în acest an, pe 17 iunie, când zona s-a aflat sub atenționare de Cod Roșu”, a mai precizat Ioan Oros.
Lasa un raspuns