Senatorul Constantin Daniel Cadariu susține că Guvernul PSD pedepsește din nou județul Suceava, iar reaua voință, minciunile și incompetența guvernării social-democrate lovesc fără milă și în școala suceveană.
„Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat în campania electorală, chiar din sediul PSD Suceava, că 76 de unități școlare din județul Suceava vor primi fonduri pentru amenajarea de grupuri sanitare în sisteme modulare, tip containere. Spunea chiar că a venit cu lista la Dumneaei. Totuși, de ce doar 76 școli au fost selectate și puse pe o listă, în condițiile în care Inspectoratul Școlar Județean Suceava anunța la începutul anului că a trimis la Ministerul Educației o listă cu 106 unități școlare aflate în această situație”, a declarat senatorul sucevean.
Acesta a menționat și că ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, anunța la începutul anului că toate școlile care au toalete în curte vor fi dotate cu containere moderne, cu baie.
„Se promitea ca pentru toate cele circa 1.400 de școli din țară care au în prezent toaletele în curte se vor aloca fonduri astfel încât, până la finalul anului, este obligatoriu ca situația să fie remediată. Anunța chiar un program care trebuia lansat imediat.
Trecând peste superficialitatea soluției alese, este greu de înțeles ce s-a întâmplat ca de la 106 cereri (un număr oricum mult sub necesarul de 217), s-a ajuns la 29 containere, și acestea doar pe listă.
Grupurile sanitare promise nu se mai regăsesc acum nici pe hârtie. Rămâne doar senzația unor promisiuni de campanie ale PSD, urât mirositoare”, a declarat parlamentarul sucevean.
Potrivit senatorului Cadariu, în județul Suceava mai sunt 217 de școli care au toalete în fundul curții, ocupând astfel un nedorit loc doi pe țară.
„Incredibilă argumentația pentru această finanțare redusă. Ne întrebam de ce așa puține școli au fost acceptate la finanțare. Am aflat că s-au luat în considerare, cu prioritate, școlile care vor funcționa în anii care vin!? Așadar, să înțelegem că au de gând să închidă zeci de școli și grădinițe în județul Suceava?
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, se lauda recent cu (NE)realizările Guvernului PSD care, cică, ar continua implementarea măsurilor asumate.
Dacă în acest mod sunt prezentate lucrurile atunci e clar, guvernarea PSD este hotărâtă să facă mai mult decât #nimic în județul Suceava – să continue izolarea și blocarea județului. Iar lucrurile nu se vor remedia decât odată cu plecare PSD de la guvernare”, a conchis senatorul sucevean Constantin Daniel Cadariu.
Lasa un raspuns