Sâmbătă,29 iunie, orele 15.42, E.F de 36 ani din Suceava a sesizat prin apel telefonic direct ofițerul de serviciu al Secției de Poliție Burdujeni despre faptul că soțul face scandal la domiciliu.
La fața locului a fost identificată E.F care a relatat faptul că soțul său, C.F de 47 ani, a venit în stare de ebrietate la domiciliu și i-a adresat injurii și cuvinte jignitoare și a lovit-o. Ulterior C.F a lovit-o și pe fiica sa minoră în vârstă de 11 ani, M.F.
Toate părțile implicate au fost conduse la sediul secției de Poliție Burdujeni pentru continuarea cercetărilor. Aici, femeia a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva soțului său.
La ora 18.10 a fost emis ordinul de protecție provizoriu împotriva soțului și i-au fost aduse obligațiile care îi revin ca urmare a emiterii acestuia.
S-a întocmit dosar penal pentru „violență în familie”.
Lasa un raspuns