Europarlamentarul PMP Traian Băsescu spune că Angela Merkel şi Emmanuel Macron trag o linie groasă între Vechea Europă şi Estul Uniunii Europene, într-un moment în care UE avea nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi politicieni care să accelereze procesele de integrare şi susţine că este necesară o reacţie solidară a estului Europei potrivit news.ro
„Ce frumos suna Declaraţia de la Sibiu ! Macron şi Merkel, folosindu-l ca paravan pe Donald Tusk au reuşit să scoată Estul Uniunii Europene în afara Uniunii Europene”, scrie Băsescu pe pagina sa de Facebook.
El precizează că, după ce în penultima legislatură funcţia de preşedinte al Parlamentului European a fost deţinută timp de doi ani şi jumătate de polonezul Buzek, iar Donald Tusk, alt polonez, deţine funcţia de preşedinte al Consiliului European, azi, când se discută noua listă de funcţii cheie în UE pentru următorii 5 ani, niciun est european nu se mai află în cărţi.
„După ce Vechea Europă s-a izolat de estici în Zona Euro stabilindu-şi buget separat de estici, azi, Franţa şi Germania izolează estul Uniunii Europene şi prin respingerea oricărei nominalizări de est european pentru funcţiile de conducere a Uniunii Europene. Mai mult, printre nou nominalizaţi se află mediocrităţi politice precum premierul belgian Charles Michel sau tăcutul ministru al apărării german Ursula von der Leyen, greu de imaginat că ar putea fi aleşi într-o ţară estică măcar şi ca primari într-o comună micuţă”, afirmă fostul preşedinte.
Băsescu subliniază că, „într-un moment în care UE avea nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi politicieni care să accelereze procesele de integrare, Merkel şi Macron trag o linie groasă între Vechea Europă şi Estul Uniunii Europene”.
„Din păcate, ideologul acestei izolări a Estului, tânărul Macron, îşi exersează viziunea catastrofală pe seama viitorului Uniunii Europene, în condiţiile în care el nu este capabil să-şi reformeze propria ţară, iar în alegerile din Franţa l-a bătut de l-a snopit extremista Marie le Pen”, continuă Traian Băsescu.
Eurodeputatul PMP precizează că, dincolo de ce se vede, vom avea şi „o soluţie ascunsă, extrem de toxică în interiorul Comisiei Europene”.
„Este vorba despre Frans Timmermans, un adversar neîmpăcat al ţărilor din Estul UE, susţinut de Macron şi de Mark Rutte – premierul Olandez – pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene. Doar opoziţia fermă a grupului PPE a făcut imposibilă această nominalizare. Va fi numită insipida Ursula von der Leyen ca preşedintă iar Timmermans va fi prim vice preşedinte al Comisiei Europene care prin atribuţiunile delegate va fi de fapt adevăratul Preşedinte al Comisiei Europene”, susţine Băsescu.
„Oare se mai poate face ceva pentru relansarea construcţiei europene lărgite şi egale ? Să sperăm că da, cu condiţia reacţiei solidare a Estului Uniunii Europene . Nu noi ne-am separat ci ei cei vechi ne-au izolat. Şi când mă gândesc ce frumos suna Declaraţia de la Sibiu!”, mai afirmă Băsescu.
El precizează că în Consiliul European sunt suficienţi premieri şi preşedinţi ai ţărilor din est, foarte buni, care ar fi putut prelua funcţia de preşedinte al Consiliului European sau pe cea de preşedinte al Comisiei Europene.
Sursa: www.stiripesurse.ro
Lasa un raspuns