Absolvenții Constantin Alexandru Ioniță și Răzvan Șuhan de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au promovat examenul de bacalaureat cu cea mai mare medie – 9,78. Concidența nu este doar media obținută ci și prietenia pe care îi leagă pe cei doi ștefăniști.

În contextul reușitei sale, Alexandru a afirmat: „M-am hotărât la finalul lunii ianuarie să optez pentru medicină militară, dar consider că notele obținute nu reflectă doar munca mea, ci și cea a profesorilor care m-au îndrumat și susținut. Au trecut emoțiile examenului maturității, dar au rămas emoțiile admiterii la academie. Faptul că am obținut aceeași medie ca Răzvan a fost o surpriză. Coincidența ne-a făcut făcut prieteni, iar timpul frați!”.

Răzvan a menționat că examenul de bacalaureat a fost pentru el primul pas spre ceea ce urmează să îi decidă viitorul și anume examenul de admitere la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București. „M-am pregătit împreună cu cel mai bun prieten, mă așteptam ca mediile noastre să fie asemănătoare pentru că mereu ne-am susținut reciproc. Sper că profesorii din colegiu sunt mândri de reușita noastră!”

Rezultatele obținute la examenul maturității anul acesta au fost strânse, astfel, foarte aproape de media obținută de Alexandru și Răzvan, s-a situat George-Codrin Andronache, cu media finală 9,76.

De remarcat este și faptul că 49 de absolvenți din 114 au obținut medii peste 9, iar media generală a absolvenților care au susținut examenul la disciplina chimie este 9,23. Acestea sunt primele rezultate înainte de contestații.

Tot din seria reușitelor face parte si rezultatul obținut de absolventul Răzvan Moldovanu care a obținut media 9,73 la sesiunea specială a examenului de bacalaureat. Răzvan este unul dintre cei trei elevi de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” care se află deja la studii în Statele Unite ale Americii la United States Air Force Academy.

Pentru cei 114 absolvenți ai promoției 2019,  perioada încercărilor nu s-a terminat. Urmează încă o săptămână de emoţii şi de pregătire intensă pentru concursul de admitere în academiile militare. Locul absolvenților a fost repede ocupat de o nouă generaţie de liceeni militari. Este vorba de cei  120 de elevi de gimnaziu care au trecut de etapele admiterii şi care, la toamnă, se  vor bucura de statutul de boboci militari. În etapa finală a admiterii ce-a mai mare medie a obținut-o Elena Isabela Chelaru  din județul Neamț, cu media finală 9,93.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.