Traseul Turistic Via Transilvanica trece și prin comuna Sadova, iar autoritățile locale și-au declarat sprijinul total pentru ca acest proiect să fie implementat cu succes pe raza acestei comune.
Trebuie spus că cei care se ocupă cu trasarea traseului s-au declarat încântați de locuri și de oameni, lăudând și implicarea autorităților locale în comunitate și în dezvoltarea localității.
Proiectul Via Transilvanica vine în sprijinul autorităților locale promovâd și mai mult zona și obiectivele turistice de acolo.
Redăm mesajul transmis de responsabilii proiectului:
„La început, atunci când am trasat cu mintea Via Transilvanica prin Bucovina, nu ne-am gândit că drumul nostru va trece și prin Sadova.
Sadova este un loc care s-a dezvoltat foarte bine în ultimii ani din punct de vedere al turismului. Satul are multe de oferit, poate din cauza multor tineri talentați care s-au întors acasă din străinătate și au dezvoltat mini-afaceri agro-turistice pe cont propriu, folosind lucrurile care i-au legat, în primul rând, de acasă: tradiția, cultura și valorile locale. Sau poate că o nouă generație din administrația comunei a înțeles că resursele turistice sunt cele care nu se epuizează niciodată într-un loc așa frumos. Primarul și echipa care ne-a așteptat când am predat pietrele de hotar ne-au lăsat această impresie.
Așadar, am trecut și traseul nostru concret pe la lacul Iezer, loc de recreere turistic, cu coborâre în Sadova, care oferă nenumărate opțiuni de cazare cu priveliști minunate. Pentru mai multe posibilități de concediu, cultură sau experiențe culinare găsim la doi pași și orașul Câmpulung Moldovenesc, unde se ajunge în câteva minute.
Lasa un raspuns