Luni, 29 iulie, în jurul orei 17:20, V.B., în vârstă de 37 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea autoturismul marca VW Touran, pe DN 17 din comuna Vama, din direcția de mers, municipiul Vatra Dornei spre municipiul Suceava, la km 201+30m, pe un sector de drum în aliniament, cel mai probabil a efectuat o manevră de depășire neregulamentară fără să se asigure corespunzător din sens opus, ocazie cu care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul marca Audi A4, condus de o femeie în vârstă de 29 de ani, din comuna Vama, care se afla în autoturism cu copiii ei în vârstă de 1 an și 3 luni și respectiv de 2 ani și 4 luni, care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului în scaune speciale. 

În urma accidentului cele două minore au suferit atacuri de panică, fiind transportate la Spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc unde au fost examinate de medici, nefiind stabilite leziuni și diagnostice vizibile însă au rămas sub observație medicală la sediul spitalului.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior recoltându-li-se câte o mostră biologică de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.