În luna iulie 2019 Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat Campania Naţională privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind timpul de muncă și timpul de odihnă și verificarea modului în care se respectă dispozițiile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă pentru lucrătorii din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte.
Campania și-a propus să identifice angajatorii care desfășoară activitate în domeniul fabricarea produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte, care nu respectă dispozițiile legale aplicabile și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să respecte prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă;
De asemenea, printre obiectivele campaniei se află și creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă în general și a legislației privind timpul de muncă/odihnă în special; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniul fabricarea produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte, a prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă în general și a legislației privind timpul de muncă/odihnă în special; eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.
Un alt obiectiv al campaniei ITM îl reprezintă creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecții, pielărie și încălțăminte;
Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securității și sănătății în muncă în activitățile specifice din societățile comerciale care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecții, pielărie și încălțăminte;
Alte obiective ale campeniei au în vedere activitățile specifice din societățile comerciale care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecții, pielărie și încălțăminte, dar și diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul fabricarea produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte.
Grupul ţintă al campaniei îl reprezintă angajatorii şi lucrătorii din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte
La acţiunea în domeniul relațiilor de muncă au participat un număr de 13 inspectori care efectuat un număr de 28 controale. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate un număr de 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.000 lei.
Printre deficienţele constatate în domeniul relaţiilor de muncă s-au numărat
neeliberarea de documente, împiedicarea controlului, dar și neevidențierea timpului de muncă prestat de salariați.
La acţiunea în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă au participat inspectori care au controlat un număr de 17 angajatori cu 364 lucrători, fiind sancţionaţi 17 angajatori. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate un număr de 36 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.000 lei.
Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost: neasigurarea echipamentului individual de protecție corespunzător riscurilor; nesemnalizarea căilor și ieșirilor de urgență; blocarea căilor de circulație, neamenajarea locurilor de muncă, nedesemnarea responsabilului autorizat pentru supravegherea tehnică a echipamentului de munca care se află sub incidența PT ISCIR; neasigurarea iluminatului general corespunzător; neefectuarea controlului medical periodic; lipsa semnalizărilor de securitate; neverificarea rezistenței de dispersie; neprezentarea dovezii acordării echipamentului individual de protecție.
Lasa un raspuns