Trei dintre separatoarele de sens ale Metrului de Autostradă construit de afaceristul sucevean Ștefan Mandachi au fost furate de hoți. Anunțul a fost făcut chiar de proprietarul „monumentului”, care a precizat că aceste  bucăți de „plastic-tablă” sunt inutile în gospodărie, astfel, neexplicâdu-și de ce hoții le-au luat. Antreprenorul sucevean se întreabă dacă nu cumva, undeva printr-un colț îndepărtat al Moldovei nu se construiește vreo autostradă, iar separatoarele de sens să fie refolosite acolo.

Redăm în continuare mesajul integral postat de Ștefan Mandachi pe pagina sa de socializare.

„Mă ajută cineva? Întrebare: ce poți face cu trei bucăți de plastic găurite?

Continui să cred că prin CREATIVITATE și IMAGINAȚIE se pot schimba lucruri în bine într-o comunitate, familie, țară, etc., dar n-am nici cea mai vagă idee la ce pot fi folosite SEPARATOARELE DE SENS într-o gospodărie.

Buun, că au furat ditamai tomberonul de gunoi, treacă meargă, e un lucru firesc, e normal, nici nu mi-am făcut iluzii că rezistă mai mult de două luni.
Dar ce poți face cu niște separatoare de sens? Că nu-s din fier, e un soi de plastic-tablă, care se îndoaie (a se vedea cum au încercat să smulgă unul, l-au îndoit, apoi l-au lăsat baltă). Hai, mai înțeleg, dacă smulgeau parapetul de fier, era altă poveste sau dacă desprindeau separatoarele cu tot cu țeavă. Ar fi luat 20 lei la fier vechi totuși.

Dar care a fost logica sau strategia să ia trei bucăți de plastic?
Revenind la creativitate, să ne gândim:
a) ca amintire nu le-au ciordit
b) făraș sau lopată nu poți face din ele
c) grătar nu poți
d) șapcă nu
e) rafturi nu (pentru că-s găurite)
f) ca amintire, nu cred.
Deci? Nu mai rămâne decât varianta g) a început pe undeva vreo autostradă, prin vreun colț al Moldovei. Nobody knows 

Mă ajută cineva? Întrebare: ce poți face cu trei separatoare de sens?”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.