Spectacolul susținut în Suceava face parte dintr-o scurtă serie de cântări acustice prin țară, grupate într-un concept intitulat „acoustic weekend”. Concertele acustice reușesc să sublinieze latura poetică și melancolică din compozițiile proprii, nelăsând însă la o parte energia și forța care o caracterizează, spun membrii formației Luna Amară. Printre proiectele viitoare ale artiștilor se numără și lansarea pe piață, în 2014, a unui DVD. Reporterii SUCEAVAL!VE au stat de vorbă cu Mihnea Blidariu, vocalistul, trompetistul și chitaristul formației, despre părerea acestuia vis-a-vis de publicul sucevean și care sunt proiectele la care lucrează trupa Luna Amară.
Luna Amară – „Pietre în alb” este una dintre cele mai complexe şi mai controversate apariţii muzicale ale scenei rock româneşti din anii 2000 încoace. Cenzurată din cauza opiniilor politice tranşante, cu un clip pe tv atunci când încă nu exista un album, prezentă la toate festivalurile importante, o noutate absolută prin integrarea sunetului de trompetă într-un sound alternative, Luna Amară şi-a format un public al său, un public care vrea să înţeleagă mai mult, care vrea să se implice mai mult.
Trupa a început să cânte în 1999, însă abia în 2004 apare albumul de debut „Asfalt”. În acelaşi an, trupa apare pe prima pagină a mai multor cotidiane naţionale, datorită unor probleme de cenzură ivite la Cluj, Bacău şi Alba-Iulia, dar şi datorită unei interpretări pline de semnificaţii politice la Stufstock Vama Veche, în direct la TVR1. Al doilea album, „Loc Lipsă” (Roton/ R.U.L.), a beneficiat de cel mai lung turneu de cluburi din istoria rock-ului românesc, cu peste 35 de date pe parcursul a doar trei luni. În tot acest timp, Luna Amară s-a implicat activ în campania „Salvaţi Roşia Montană!”, cei doi solişti au găsit timp să scrie şi poezie, iar Mihnea chiar să publice două cărţi, „No Future” şi „Mânia.Ro”.
În 2009, trupa a lansat un nou album, „Don’t let your dreams fall asleep”, susţinut de un turneu de promovare în 18 oraşe. În 2011, trupa lansează albumul „Pietre În Alb”. În 2014 se anunță un nou album marca Luna Amară.
Nu postati si "Pietre in alb", va rog?