Cei 15 piloți din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Botoşani şi Suceava au luat startul în parcarea Shopping City Suceava, într-o cursă care pentru unii înseamnă adrenalină, „muzică” de pneuri la maxim turate, curaj și nu în ultimul rând, spectacol.
Câştigătorii competiţiei TOYOTA SUCEAVA DRIFT GRAND PRIX au fost:
Locul 1: Croitoru Marian, Botoşani
Locul 2: Dobre Nicolae, Bucureşti
Locul 3: Imre Gabi, Braşov
Dobre Nicolae şi Imre Gabi au fost la egalitate, conform punctajelor obţinute în sesiunile de concurs, astfel că s-au mai întrecut încă o dată pe circuitul de competiţie din parcarea Shopping City Suceava, pentru a-şi adjudeca locurile pe podium.
Câştigătorii au primit cupe şi diplome, dar şi premii din partea partenerilor Mobil 1 şi Lubexpert.
Această competiţie a beneficiat de sprijinul pilotului sucevean Răzvan Frăţianu, atât pe parte de organizare, circuit competiţional si spectacol, cât şi ca suport la arbitrare.
Lasa un raspuns