Europarlamentarul Mihai Tudose este în război total cu liderul Pro România, Victor Ponta. Tudose susține că el nu a negociat cu nimeni pentru susținerea guvernului Orban, doar și-a exprimat opinia în public că România are nevoie de un Guvern stabil, asta pentru că vine în acest moment avem doar interimari și urmează luni grele pentru țară. Tudose îi transmite lui Victor Ponta că el s-a înscris într-un partid și nu poate fi incriminat ”delictul de opinie” pentru că Pro România nu este ”un trib unde șeful emite edicte”.

„Eu am declarat că România este o țară și mi-am exprimat opinia despre ceea ce consider eu că trebuie să se întâmple în țara mea, dar de aici și până la a trăda sau a negocia este o distanță foarte, foarte lungă.

Acuzația că i-am vândut pe colegii mei ca pe morcovi sau ca pe puii de avicola este aberantă. O parte dintre colegii mei au exact aceeași opinie: ei la intrarea în Parlament au jurat cu mâna pe Biblie că vor apăra interesele României, nu interesele unei persoane. Vestea bună, că nu este o veste proastă, este că nu toată lumea funcționează așa și unii dintre noi votăm pentru România, nu pentru niște interese personale.

Ca să fie clar: nu am negociat nimic cu nimeni, nici cu PSD, nici cu PNL, neavând ce și de ce să negociez. România are nevoie de un Guvern, indiferent cine îl conduce. Eu n-am spus că este nevoie de guvernul Orban, am spus că țara mea are nevoie de un Guvern stabil. Vine iarna, nu avem bugete la Sănătate și Educație, duminică avem alegeri și n-avem ministru de Interne. Este o situație dificilă și România are nevoie de un Guvern.

Revenind la negocieri: păi să vezi că te acuză cineva care toată vara a negociat cu cei de la ALDE, fără ca noi să știm și apoi ne trezim cu ei, apoi a negociat cu PSD, că n-am fost eu la negocierile cu Viorica Dăncilă, iar apoi a negociat cu PNL.

Despre cine, pe cine și cum a făcut la europarlamentare, eu cred că cei 20% de la Brăila au fost mai mult decât cei 10% de la Gorj.

Eu știu că m-am înscris într-un partid, nu într-o sectă unde liderul de partid emite edicte și toți se execută. Nu într-o sectă unde se iau decizii fără consultare, fără justificare sau poate există justificare, dar legată de motive strict personale. Eu sunt membru de partid, că dacă doream să fiu vasal rămâneam la PSD, alături de Cuc, Andrușcă, Carmen Dan, Dăncilă&Co.

Poate își aduce ”cineva ” aminte cine a dat temă să nu fie votat ministrul de Finanțe Cîțu și cine a sunat în timpul aceleiași ședințe să îi zică aceluiași om să voteze pentru Cîțu. Acum ni se cere să nu votăm Guvernul tot din cauza lui Florin Cîțu, că a primit aviz negativ în comisie. ”, a declarat Mihai Tudose, pentru STIRIPESURSE.RO.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.