În perioada 1–31 octombrie 2019, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2019, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 289 de controale, din care 227 în domeniul relaţiilor de muncă şi 62 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 134.500 lei.
În urma celor 227 de controale efectuate, s-au aplicat 63 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 114.500 lei. Au fost depistate 11 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care: 5 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității și 6 persoane au fost depistate la muncă fără contract individual de muncă. Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 8 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 40.000 lei.
Deficienţele frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă sunt: neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, precum și nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.
Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
În urma celor 62 de controale efectuate, s-au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.000 de lei. Principalele deficienţe constatate fiind: neautorizarea din punct de vedere al securității și sănătății în muncă; neasigurarea măsurilor de protecție colectivă pentru prevenirea căderilor de la înălțime; nu s-a asigurat cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție; nu s-au montat semnalizări corespunzătoare, prin utilizarea de panouri permanente referitoare la o interdicție, un avertisment sau o obligație; nu s-a împiedicat accesul persoanelor neautorizate prin securizarea echipamentelor de muncă și nu s-a întocmit Planul propriu de securitate și sănătate.
În luna octombrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 35 de evenimente. Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.11.2019, figurează ca fiind înregistrate 132.465 de contracte individuale de muncă active din care: 122.311 pe durată nedeterminată și 10.154 pe durată determinată.
Lasa un raspuns