Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:

B.C. – pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj,
B.E.F. – pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj,
B.I. – pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj
B.R. – pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, și
C.V.I. – pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

La data de 10.10.2019, în intervalul orar 09:00-12:00, inculpații B.C., B.E.F., B.I. şi C.V.I. au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe persoana vătămată S.A., timp în care au constrâns-o pe aceasta, prin exercitarea de acte de violență fizică și amenințări, să recunoască faptul că, în timp ce a fost angajată în calitate de bonă la familia inculpaților B.C. și B.E.F. şi la inculpatul B.R., ar fi sustras sume de bani şi bijuterii, cu scopul de a o determina să le restituie aceste bunuri, faptele de constrângere fiind exercitate şi de inculpatul B.R..Din modul şi împrejurările în care au fost săvârşite faptele, rezultă faptul că inculpații au acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul socialmente periculos al faptelor şi urmărind producerea acestuia prin săvârşirea faptelor.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.

Bona ar fi fost acuzată că a furat bani şi bijuterii din casă, undeva la o valoare totală de 3.000 de euro, însă femeia susţine că este nevinovată. De asemenea, la casa de amanet nu s-au putut recupera sau identifica bijuteriile presupuse a fi furate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.