Având în vedere tematicele de control derulate în cursul lunii noiembrie 2019, în scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare, inspectorii DSVSA Suceava au efectuat controale în vederea verificării respectării condiţiilor de igienă, a modului în care se produc, depozitează, transportă şi valorifică carnea/produsele din carne, laptele/produsele lactate destinate consumului uman, precum şi alte produse de origine animală şi nonanimală.
Astfel, au fost controlate 198 de unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar, din care: 12 abatoare, 14 unităţi prelucrare lapte, 14 unităţi procesare carne; 15 carmangerii/măcelarii, două unităţi procesare pește, 47 de unităţi alimentaţie publică (restaurante/ pizzeria/ pensiuni turistice/ baruri/ fast food/ cantine/ rulota/ catering, 20 de laboratoare cofetărie/ patiserie, 69 hypermarket/ supermarket/ depozite alimentare/magazine alimentare, brutării, precum și două pieţe angro/hăli.
Potrivit direstorului DSVSA Suceava, Dănuț Corneanu, au fost aplicate 10 amenzi în valoare de 31.000 lei şi 24 de avertismente.
Dintre amenzile aplicate, cinci, în valoare de 6.600 de lei, au fost aplicate în piaţa angro, două, în valoare de 2 400 de lei au fost date pentru nerespectarea regulilor în marketuri/supermarketuri/magazine și alimentare, iar o amendă, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată unui laborator de patiserie. De asemenea, au fost aplicate două amenzi în valoare de 12.000 lei, la restaurante.
Deficienţele frecvent constatate sunt: abateri de la normele de igienă, manipularea produselor alimentare de origine animală cu încălcarea normelor de igienă, etichetare/depozitare neconformă, precum și lipsa monitorizării acţiunilor de igienizare efectuate.
Lasa un raspuns