Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului Educației și Cercetării, Cristina Monica Anisie, referitoare la restructurarea rețelei școlare din Județul Suceava în vederea eliminării învățământului cu predare simultană.

În ultimii ani, Guvernele PSD au redus substanțial cheltuielile pentru educație, impactul fiind deosebit de negativ asupra calității actului educativ și asupra condițiilor în care trebuie să învețe elevii. De pildă, așa-zisa restructurare a rețelei școlare a luat forma comasării școlilor și a claselor, fără să se pună pe primul loc interesul elevilor și creșterea calității actului educativ”, a transmis deputatul sucevean.

Ioan Balan a explicat că, prin aceste măsuri, cel mai puternic afectați au fost elevii din mediul rural, nevoiți să se deplaseze la distanțe tot mai mari de domiciliu sau să învețe într-un sistem de predare de mult timp abandonat în statele dezvoltate – învățământul simultan.

De exemplu, la nivelul Județului Suceava, în anul școlar 2019/2020 învățau în sistemul cu predare simultană peste trei mii de elevi, deși autoritățile cunoșteau că este metoda cea mai ineficace pentru pregătirea elevilor, dar aceasta se demonstrase cea mai bună modalitate de a face ”economii” bugetare. Este și motivul pentru care o pondere importantă dintre elevii care învață în sistemul cu predare simultană înregistrează o rată foarte mică de succes pe următoarele cicluri de învățământ”, a mai transmis deputatul Balan.

Acesta i-a solicitat ministrului Educației și Cercetării să precizeze care sunt măsurile concrete pe care le va promova astfel încât învățământul cu predare simultană să se reducă substantial începând cu anul școlar 2020/2021 și, pe termen mediu, să fie eliminat din categoria improvizațiilor școlare.

În ce măsură școlile din mediul rural închise în scopul absurd al obținerii unor economii bugetare să fie redeschise, chiar dacă numărul de elevi dintr-o clasă este mai mic decât normativele legale?”,  a întrebat liberalul sucevean.

De asemenea, Ioan Balan i-a mai solicitat ministrului Educației și Cercetării să precizeze dacă are în vedere măsuri concrete pentru cazul particular al Județului Suceava, astfel încât începând cu anul școlar 2020/2021 cât mai mulți elevi să studieze în condiții optime, nu câte 2-3 clase în predare simultană.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.