Marți, 10 decembrie, la Consiliul Județean Suceava, a avut loc o intâlnire, în prezența prefectului județului Suceava, Alexandru Moldovan, cu reprezentanții Transgaz cu privire la construcția magistralei de gaz spre Vatra Dornei.
„Am dorit să fim informați despre stadiul elaborării actelor normative necesare pentru demararea lucrărilor magistralei de gaz metan, pe o distanță de 27 km. Deși, în septembrie, ni se spunea că Hotărârile de Guvern pentru scoaterea din circuitul forestier și agricol ale suprafețelor de teren pe care urmează să fie construită magistrala sunt finalizate, în realitate lucrurile stau cu totul altfel”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Acesta a explicat că pentru scoaterea din circuitul forestier, documentele sunt în verificare la Garda Forestieră Suceava, urmând a fi transmise la Ministerul Mediului, Departamentul Păduri, și apoi începută procedura pentru emiterea Hotărârii de Guvern.
Pentru terenurile agricole (fâșii) pe unde urmează să treacă conducta, aceastea trebuie scoase din circuitul agricol, APIA urmând să facă o situație cu privire la subvențiile achitate pe aceste terenuri. Aceste documente nu sunt finalizate. Urmează ca Transgaz să obțină de la Ministerul Agriculturii un document de scoatere a terenurilor din circuitul agricol.
„Azi (marți n.r.) am avut discuții și cu miniștrii Mediului și Agriculturii pe care i-am rugat să grăbească procedurile. Reamintesc că Transgaz a scos la licitație lucrarea și a fost desemnată câștigătoare o firmă din județul Mureș. De asemenea am solicitat ministrului Economiei să includă în bugetul pentru anul 2020 fonduri pentru realizarea acestei investiții. Am sperat că lucrurile sunt mai avansate după cum ne asigurau unii susținători ai vechii guvernări, dar se dovedește că a fost doar o poveste”, a adăugat președintele Flutur.
Acesta a adăugat că a dorit să informeze opinia publică cu privire la stadiul real în care se gasește acest proiect.
„Totodată doresc să asigur populația că mă voi implica pentru accelerarea procedurilor și vom recupera timpul pierdut”, a conchis Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns