Ambulatoriul integrat al Spitalului de Boli Cronice Siret va fi extins și dotat. Anunțul a fost de către primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, care a precizat că a fost semnat contractul de finanțare. Trebuie precizat că valoarea totală a proiectului este de 11.700.893 lei, adică aproximativ 2,46 milioane de euro la cursul actual, iar implementarea proiectului se va realiza între anii 2019 – 2022.
„Astăzi am semnat contractul de finanţare pentru proiectul «Extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Şiret, jud. Suceava»”, a declarat primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.
Obiectivul general al proiectului este extinderea funcţională a ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli Cronice Şiret prin construirea unei clădiri noi şi dotarea acesteia în vederea creşterii accesibilităţii la servicii de îngrijire medicală a populaţiei situate în aria de deservire a Spitalului de Boli Cronice Şiret, în special a persoanelor sărace şi a celor cu acces redus la servicii de sanitate.
În vederea întăririi capacităţii de diagnosticare în cadrul clădirii nou construite va fi înfiinţat un laborator de imagistică care va fi dotat cu computer tomograf şi cu osteodensitometru. Acest lucru va permite investigarea persoanelor bolnave la Siret fiind eliminate deplasările la spitalele din Rădăuţi şi Suceava. În vederea lărgirii paletei de afecţiuni ce vor putea fi tratate prezentul proiect propune extinderea funcţională a ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, cu următoarele cabinete: neurologie, cardiologie, acupunctură.
În domeniul BFT se propune crearea de noi săli de tratament în următoarele domenii: băi galvanice, împachetări parafină şi nămol, combine terapeutice, laser, magnetoterapie, unde scurte, kinetoterapie, recuperare neuromotorie computerizată. De asemenea vă fi înfiinţată o sală de hidroterapie (serviciu nou) cuprinzând un bazin cu apă sărată, jacuzzi, saune.
„Tot în cadrul ambulatoriului de recuperare fizică şi balneologie va fi înfiinţată şi dotată o sală de tratament pentru recuperare neuromotorie computerizată. Acesta este destinat pentru pacienţi cu dizabilităţi locomotorii, totale sau parţiale, bazat pe reproducerea mişcărilor mersului prin utilizarea sistemului de scripeţi şi orteze robotizate pentru efectuarea exerciţiilor ghidate în funcţie de programe de anterenament stabilite de către terapeut”, a conchis Adrian Popoiu, primarul orașului Siret.
Lasa un raspuns