În perioada 17 – 21 ianuarie, la Spitalul Județean Suceava au fost internate opt persoane care au contactat virusul gripal. Potrivit directorului medical al unității spitalicești, dr. Mircea Macovei, dintre cele opt persoane internate trei sunt copii și cinci adulți.

„Cei opt pacienți au o stare generală relativ bună, întrucât suferă de o formă moderată de gripă. Din păcate, numărul persoanelor afectate de virusul gripal riscă să crească”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean Suceava, dr. Mircea Macovei.

Acesta le recomandă sucevenilor ca la primele simptome ale gripei să se prezinte la medic.

Pe de altă parte, în România se înmulţesc îngrijorător cazurile de gripă. În ultimele zile au fost diagnosticate sute de persoane. La Buzău, autorităţile sanitare au intrat in alertă după ce, în doar trei zile, zeci de copii au ajuns la Urgenţe.

Specialiştii spun că, spre deosebire de o simplă răceală, unde simptomele cresc gradual, gripa debutează brusc şi violent. Medicii le recomandă părinţilor să-i ducă pe cei mici la medic imediat ce apar primele simptome.

În toată ţara s-au înregistrat până acum două decese din cauza gripei. Doar în ultimele zile au fost diagnosticate aproape 700 de cazuri, cele mai multe în Argeş, Cluj şi București. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.