Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava, a făcut, în deschiderea ședinței de Colegiu Prefectural, o remarcă cu privire la șefii instituțiilor care lipsesc constant de la aceste ședințe.

Acesta a declarat  că în luna decembrie, la ședința de Colegiu Prefectural, au absentat 9 șefi de instituții care au avut lucruri mai importante de făcut, iar la ședința de vineri, 31 ianuarie, au fost 5 absenți.

Din păcate, în unele cazuri, se repetă numele instituțiilor care au lipsit și în decembrie. Haideți să ne recitim dispozițiile legale pentru că văd că apar în spațiul public diferite interpretări privind Codul Administrativ și să vedem exact care sunt atribuțiile Instituției Prefectului și ale dumneavoastră ca reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate. De aceea, rugămintea mea este dacă, din motive obiective nu puteți ajunge la ședință, să nu uitați că aveți posibilitatea împuternicirii unui adjunct. Eu înțeleg toate situațiile deosebite care pot să apară însă trebuie să fim înștiințați”, le-a transmis prefectul județului șefilor de instituții prezenți la ședința Colegiului Prefectural din luna ianuarie.

Colegiul Prefectural are ca scop asigurarea coordonării activităţii serviciilor publice deconcentrate din judeţ şi  este organul consultativ al prefectului.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.