Ministerul de Interne a răspuns afirmativ solicitării președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, de a aloca un elicopter SMURD județului Suceava, precum și pentru înființarea unui punct de operare aeromedicală în județul Suceava. 

Inspectoratul General de Aviație, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au demarat procedurile de finanțare în cadrul proiectului „Intervenție Aeriană Eficientă – Safe Air Vison” prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, proiect prin care urmează să fie achiziționat acest elicopter. Este vorba de un elicopter nou care va răspunde nevoilor de intervenții aeromedicale, de căutare-salvare și în special pentru operațiunile de salvare montană. 

Elicopterul urmează să ajungă în dotarea Inspectoratului General al Aviației la sfârșitul anului 2020, cel târziu la începutul anului 2021.

Având în vedere întinderea județului Suceava, pentru înființarea acestui punct, se consideră că poziția Municipiului Câmpulung Moldovenesc ar fi cea mai indicată pentru zona de munte, din punct de vedere al timpului de reacție raportat la poziția punctelor de operare aeromedicală din vecinătate. Reamintim că la Spitalul Județean Suceava va fi amenajat un heliport pe corpul principal al clădirii. 

 Arondarea unui elicopter pentru județul Suceava este absolut necesară, atât pentru intervențiile în sezonul cald, la posibile incendii de pădure, de exemplu, dar și pe timp de iarnă, în caz de avalanșe, sau pentru intervenții la accidente în zone greu accesibile.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.