Joi, 13 februarie, la invitația președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la sediul instituției a fost prezentă o delegație de la CNAIR. În cadrul întâlnirii au fost discutați pașii pentru viitoarele autostrăzi din județul Suceava, dar și alte lucruri legate de infrastructura rutieră.
„Este vorba de A7 Siret – Suceava – București. Aici, patru tronsoane din această autostradă au fost scoase la licitație pentru studiu de fezabilitate, pentru proiect tehnic și pentru obținerea autorizației. A rămas nerezolvată problema de la Pașcani – Suceava – Siret, unde sunt două tronsoane, unul de 61 de kilometri, respectiv Pașcani – Suceava și unul de 40 de kilometri, respectiv Suceava – Siret”, a precizat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Acesta a adăugat că în maxim o săptămână urmează ca Ministerul să scoată la licitație studiile de fezabilitate și proiectul tehnic pentru aceste porțiuni. De altfel, în perioada următoare, unitățile administrativ teritoriale vor fi invitate la discuții ce vor viza variantele de traseu.
„Ei au niște puncte oficiale prin care trebuie să treacă autostrada, în rest trebuie să își optimizeze traseele evitând situri, monumente UNESCO etc. Vestea bună este că Autostrada A7 este prinsă în prioritățile Comisiei Europene, adică va fi finanțată din bani europeni 100%, pe exercițiul financiar 2021 – 2027”, a spus Flutur.
Președintele CJ Suceava a explicat că nu sunt foarte mari costurile, întrucât autostrada urmează să treacă prin zone de șes, nu parcurge zone unde sunt situri naturale sau alte categorii de restricții la care Comisia Europeană se uită foarte atent. De asemenea, Flutur a precizat că această autostradă leagă o regiune cu un produs intern brut mult sub media națională a României.
„Așteptăm să se scoată la licitație, să câștige cei care vor face studiul de fezabilitate și proiectarea, iar apoi să le dăm tot concursul pentru construirea autostrăzii A7 care să ne lege de capitala României”, a declarat Flutur.
Pe de altă parte, Flutur a vorbit și despre Autostrada Nordului Suceava – Vatra Dornei – Bistrița – Baia Mare – Satu Mare, dând și o veste bună. Acesta a precizat că s-au deschis ofertele pentru studiile de fezabilitate, iar pe tronsonul Bistrița – Vatra Dornei sunt doi ofertanți. Trebuie precizat că studiul de fezabilitate pentru acest tronson costă 16,5 milioane de lei. De altfel, pentru tronsonul de la Vatra Dornei la Suceava sunt trei ofertanți, iar studiul costă 17,6 milioane de lei.
„Ofertele au fost deschise pe 6 februarie și avem proiectare. Deja, va trebui să ne întâlnim foarte repede cu câștigătorii acestor licitații, să discutăm trasee”, a spus Flutur.
Acesta a subliniat că centurile ocolitoare ale orașelor trebuie să fie date în construcție primăriilor. În acest sens se fac deja demersuri la Minister și urmează ca municipiile Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei și orașul Gura Humorului să construiască centuri ocolitoare pe fonduri europene. De asemenea, și centura ocolitoare a municipiului Fălticeni va fi dată în responsabilitatea Primăriei pentru a fi construită pe fonduri europene.
Lasa un raspuns