Ordonanța de urgență care reglementează alegerile parlamentare anticipate a fost respinsă, miercuri, în plenul Senatului.
Actul normativ va fi trimis la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, că prin OUG pe reglementarea alegerilor anticipate „se încalcă voința cetățenilor” și „se deturnează scorul în favoarea partidelor mari la alegeri”, motiv pentru care ALDE nu va vota pentru adoptarea acestui act normativ.
Senatorul PSD, Șerban Nicolae, a precizat, că „Guvernul Orban, numit de popor Guvernul Gaură sau Bau, nu a dorit să intre in vigoare aceste acte normative”, pentru că altfel nu ar fi apelat la o procedura vicioasă, și anume „o OUG neconstituțională, care să nu intre în vigoare”.
Ludovic Orban a declarat că parlamentarii nemulțumiți de ordonanța de urgență privind alegerile anticipate poate fi modificată atunci când intră în procedură legislativă, însă aleșii nu pot respinge din start actul normativ. Premierul a spus că speră să audă argumente, nu „declarații beligerante”.
Ordonanţa de urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie, fără avizele Consiliului Legislativ.
Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora.
De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent.
În plus, alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare.
Ordonanţa de urgenţă pentru alegerile anticipate a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, după ce mai întâi a ajuns la Senat.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.