Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a abordat problema prevenirii infectării cu noul coronavirus. Astfel, acesta a precizat că în județul Suceava sunt deja pregătite 68 de spații pentru carantină.
De asemenea, prefectul Moldovan a precizat că, începând de săptămâna viitoare, DSP Suceava va face câte două informări zilnice care să cuprindă situația din județ, la orele respective. Astfel, sucevenii vor ști în timp real câte persoane sunt autoizolate la domiciliu pentru 14 zile, câte persoane vin din zonele de risc, câte persoane au solicitat și au primit alimente de la autorităților locale, de asemenea, vor ști și dacă sunt persoane în carantină în spațiile special amenajate, precum și alte informații de interes public legate de coronavirus.
De asemenea, prefectul a făcut precizări și legate de concediul medical pentru cele 14 zile de carantină, subliniind că procedura este cea anunțată de Minister, adică persoana respectivă va primi o adeverință de la medicul DSP și se va da concediu medical și, după caz învoire de la școală, dacă este vorba de familii cu copii.
„Rugăm cetățenii să aibă încredere în instituțiile publice că lucrează în mod integrat și dedicat în această chestiune, astfel încât, nu sunt motive de panică”, a subliniat prefectul Alexandru Moldovan.
Lasa un raspuns