Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit luni, 2 martie, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, într-un bloc de locuințe din municipiul Vatra Dornei.

Incendiul a fost anunțat la ora 23:13.
Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardea funinginea din coșul de fum comun al imobilului. Printr-o ușiță de vizitare, din material plastic, jarul a pătruns în bucătăria apartamentului respectiv, unde ardeau mocnit materiale combustibile, cu degajări mari de fum. Apartamentul nu era locuit și, din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești. Pe de altă parte, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, ceea ce a dus la afectarea întregii locuințe.
Au ars aparate de uz casnic, electrocasnice, mobilier și alte bunuri din interiorul bucătăriei. S-au degradat bunurile din restul apartamentului (mobilier, îmbrăcăminte, electrocasnice, covoare și altele) și pereții interiori.
Focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit din coșul de fum necurățat.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:45, iar pompierii au salvat restul apartamentelor din bloc.

Pompierii recomandă proprietarilor din blocurile de locuințe cu coșuri de evacuare a fumului comune, să nu monteze la acestea ușițe de vizitare din material plastic, care sunt destinate doar pentru accesul la instalații sau pentru canalele de aerisire. O ușiță metalică ar fi dus la evitarea acestui eveniment, care, pe lângă distrugerea apartamentului, putea provoca și pierderi de vieți omenești.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.