Începând cu 2020, aplicația „Uite, barza!” vine cu un nou update pentru utilizatorii de smartphonuri care au contribuit voluntar în ultimii trei ani la numărarea berzelor albe din România. Astfel, din acest an, cu ajutorul aplicației va putea fi înregistrată prima barză albă sosită la cuib.

 „Anul acesta începem un proiect de colectare a informațiilor legate de momentul sosirii la cuib a berzelor albe, pe care le vom corela cu informații legate de temperatură, precipitații și numărul de pui din fiecare cuib. Analiza legăturii dintre data ocupării cuibului și succesul reproductiv ne va ajuta să înțelegem dacă sau cum pot modificările climatice să afecteze populația de berze albe”, a declarat Valentin Marin, coordonatorul proiectului.

Societatea Ornitologică Română (SOR) a început proiectul de numărare a berzelor albe în 2017, cu sprijinul companiilor Enel din România și s-a concentrat pe numărarea berzelor cuibăritoare, în luna iulie a fiecărui an.

 

Ce informații se înregistrează primăvara

 

În intervalul primelor două  luni de primăvară, martie și aprilie, Societatea Ornitologică Română va determina și înregistra în premieră prima semnalare a unui individ sau a unei perechi de barză albă pe cuib. Încă din aprilie, aceste păsări încep să depună ouăle, iar puii încep să apară o lună mai târziu, pe rând. Cu ajutorul celei mai recente variante a aplicației noastre, orice persoană care are un smartphone poate participa activ în procesul de observare din cadrul acestui proiect de citizen science. Metodologia este similară cu  recensământul cuiburilor, se notează dacă este observat un individ sau o pereche pe cuib, se ia poziția cu ajutorul aplicației și se face o fotografie în care să se vadă barza pe cuib (fotografia este necesară pentru validarea observației). Precizia localizării este foarte importantă! Poziția cuibului trebuie marcată exact lângă stâlp (sau alt suport) și nu de la distanță sau din mașină.

 

Rezultate așteptate

 

„Cu toate că vom avea nevoie de înregistrarea sosirii berzelor, ținem să subliniem că singurele date care pot fi folosite sunt cele legate de sosirea la cuib, nu despre berzelor observate pe câmp. În timp, vom putea vedea dacă sunt modificări semnificative ale datelor de sosire a berzelor din cartierele de iernare și dacă factorii care influențează această modificare țin de climă sau poate de accesarea unor resurse de hrană noi, gropile de gunoi sau hrana furnizată de fermieri, așa cum se întâmplă în Spania sau Franța”, a declarat Lucian Fasolă-Mătăsaru, unul dintre biologii care vor lua parte la analiza datelor.

 

4 ani de când sunt monitorizate berzele albe

 

„Aplicația „Uite, barza!” este un instrument esențial pentru ornitologi. În 2020, intrăm în cel de-al patrulea an în care implicăm voluntarii în protejarea berzelor albe, cu ajutorul acestei aplicații de telefon mobil. Până acum, prin această aplicație utilizatorii puteau să numere berzele și cuiburile lor și să semnaleze incidente suferite de păsările de talie mare, precum electrocutări sau coliziuni care duc la creșterea mortalității. Așadar, începând cu 2017, cu ajutorul aplicației putem face un recensământ al cuiburilor an de an și totodată să sporim gradul de protecție a berzei albe.”, transmite Societatea Ornitologică Română.

De când SOR a lansat „Uite, barza!”, aplicația a avut peste 9.000 de utilizatori, iar în iulie 2019 a fost pe primul loc în categoria Călătorii și aplicații locale din Google play.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.