Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan susține că au trecut treizeci de ani de la căderea comunismului și peste doisprezece ani de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, iar la unele capitole de progres social continuăm să înregistrăm grave întârzieri.
„Ce țară vrem să construim, atâta vreme cât în sistemul educațional din România nu ajung toți copiii cu vârstă școlară? Cât timp să mai aștepte cetățenii creșe și grădinițe noi, școli moderne și dascăli bine pregătiți? Toate partidele politice au promis în ultimii ani lucruri mărețe în legătură cu modernizarea sistemului de educație, însă, în realitate, se vede cu ochiul liber dezinteresul pentru acest domeniu. Ultimele trei guverne PSD s-au lăudat că vor construi peste 2.500 de grădinițe și școli noi, iar acum când tragem linie observăm că acestea nu au apărut, ci au rămas tot pe hârtie. Mai mult decât atât, pentru a face economii la buget, ca că aibă guvernele PSD ce să împartă baronilor roșii, rețeaua școlară s-a tot restructurat, numărul de școli a tot scăzut de la un an la altul, iar cadrele didactice sunt tot mai puține”, a declarat parlamentarul sucevean.
Potrivit acestuia, doar acolo unde comunitățile locale au ales bine în anul 2016, adică primari PNL buni gospodari, școlile și grădinițele au primit atenția cuvenită, transportul școlar nu mai este doar o promisiune, ci un serviciu real pentru copiii care străbat zeci de km până la școală, iar profesorii bine calificați au fost menținuți în sistem.
„România de mâine este oglinda sistemului educațional de astăzi! Nu vreau să arăt cu degetul către anumiți vinovați, pentru că ei sunt prea mulți și din tot spectrul politic, nu doar de la PSD. Intervenția mea de astăzi are scopul de a coagula forțele tuturor factorilor de decizie pentru a da o șansă sistemului de educație românesc să se relanseze și să ofere copiilor o educație de calitate, în școli moderne, cu profesori bine pregătiți și cât mai aproape de casă”, a mai declarat deputatul sucevean.
Ioan Balan a adăugat că, în numai trei luni de guvernare, PNL a reușit să pună în mișcare proiecte majore, al căror scop este să atragă copiii la școală, să elimine abandonul timpuriu al elevilor, să consolideze pregătirea dascălilor și să recredibilizeze instituțiile de învățământ superior.
„Extinderea programului ”masa la școală”, demararea programului ”școală după școală”, demararea programului de pregătire a personalului prin ”masteratul didactic”, urgentare investițiilor în școlile învechite fără spații sanitare, precum și transparentizarea tezelor de doctorat sunt măsuri bune, cerute de ani de zile de societatea românească, care au devenit realitate într-un timp atât de scurt! Lucrurile acestea sunt făcute de PNL și ar fi păcat să fie distruse de opoziția PSD”, a transmis deputatul sucevean.
Acesta a făcut un apel la parlamentarii PSD, să iasă din logica jocului politic, iar atunci când pe masa Parlamentului vor veni proiectele inițiate de PNL în favoarea sistemului național de educație să nu repete greșeala de a le respinge pe motiv că ele au fost inițiate de liberali.
„Și noi, liberali, am votat proiecte inițiate de PSD, atunci când ele au fost în favoarea cetățenilor români. Fac, așadar, un apel ca educația să fie domeniul în care lupta politică să nu mai aibă loc și, prin consens politic, să luăm cele mai bune soluții pentru ca toți copiii români să meargă la școală”, a conchis deputatul PNL Ioan Balan.
Lasa un raspuns