Un nou caz de infecţie cu noul coronavirus a fost confirmat în judeţul Suceava, miercuri, 18 martie.

Este vorba despre un bărbat tânăr, în vârstă de 37 de ani, fără istoric de călătorie în străinătate. Bărbatul era internat la Spitalul Județean Suceava- Secția de Pneumologie. El a fost confirmat pozitiv în data de 17 martie 2020 şi în aceeaşi zi a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iasi.

Potrivit surselor, bărbatul este originar din municipiul Vatra Dornei.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

În acest sens, managerul Spitalului Județean de Urgență, Vasile Rîmbu, a declarat că personalul medical care a intrat în contact cu bărbatul infectat se află în izolare, iar secția de Pneumologie este eliberată și se efectuează o dezinfecție generală.

„Toți cei care au intrat în contact cu bărbatul sunt izolați, iar secția se eliberează și se efectuează o dezinfecție ca să poată funcționa ulterior”, a declarat managerul Vasile Rîmbu.

Trebuie precizat că peste 10 medici, asistente medicale și infirmiere din secția Pneumologie și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Suceava sunt acum izolați și testați pentru COVID-19. De altfel, la Pneumologie se aflau internați aproximativ 10 bolnavi, care de asemenea vor fi testați.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.