Motivat de faptul că administrația publică județeană are capacitatea de a susține o ședință în sistem de videoconferință, la care pot participa toți primarii celor 114 localități din județ, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a dispus pentru joi, 16.04.2020, o ședință de lucru pentru analiza, în vederea aplicării, măsurilor necesare pentru pregătirea Sărbătorilor Pascale, cu o atenție deosebită acordată modului în care sunt susținute persoanele de peste 65 de ani și persoanele care, în această perioadă, nu pot să-și asigure traiul zilnic din motive obiective.

Astfel, președintele Consiliului Județean a solicitat ca autoritățile publice locale să prezinte măsurile întreprinse pentru susținerea persoanele de peste 65 de ani fără aparținători, modul în care verifică starea acestora de sănătate și le asigură bunurile de strictă necesitate, precum și dacă au nevoie de ajutor în aceste acțiuni menite să ofere suport acestei categorii de persoane.

 De asemenea, a solicitat o analiză a posibilităților de acordare a unor ajutoare de hrană și produse de primă necesitate pentru persoanele fără venituri sau aflate la limita sărăciei, identificate la nivelul fiecărei administrații publice locale.

One Response

  1. Edelweiss - Ivory Tower Chronicle

    Am hotărât ca începând cu 19 aprilie să mai dăm o sută de lei la alocația copiilor și niște firfirici la moșnegi, babornițe, calici și sărăntoci.

    (gloata- ovații, urale și scandări prelungite)
    „Târgoviște!
    Târgoviște!
    Să vină chopperul!
    Târgoviște!”

    (baronul flutur cel nesimțit și tupeist)
    „Aloooo, aloooo, tovarăși bucovineni, aloooo, așezați-vă liniștiți la locurili voastri!”

    „Târgoviște!
    Târgoviște!
    Să vină chopperul!
    Târgoviște!”

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.