Viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi a informat că, de la jumătatea lunii martie, la Spitalul Județean s-au născut 140 de copii.
Acesta a subliniat că trăim vremuri delicate, cu o încărcătură destul de apăsătoare pentru fiecare dintre noi, și este clar că avem nevoie de motive serioase pentru a privi cu optimism spre un viitor mai bun, mai sigur, iar un astfel de motiv îl reprezintă copiii.
„De la decretarea stării de urgență și până astăzi, la Suceava, au venit pe lume 140 de bebeluși. Vorbim, așadar, de perioada cuprinsă între 16 martie – 26 aprilie, cu mențiunea că în intervalul 23.03 – 02.04, nu au avut loc nașteri la Spitalul Județean. Să fim optimiști și încrezători!”, a precizat viceprimarul Haarșovschi.
Trebuie precizat că până duminică, 26 aprilie, 367 de persoane au fost vindecate de SARS-COV-2.
„Avem încredere că numărul acestora este în creștere!”, a conchis viceprimarul sucevean
Lasa un raspuns