Duminică, 26 aprilie, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Ipotești au fost sesizați cu privire la faptul că la U.P.U Suceava a fost transportată, fiind decedată, o femeie în vârstă de 66 ani, din comuna Udești.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 06.00, în timp ce se afla la domiciliu, femeii i s-a făcut rău, motiv pentru care membrii familiei au solicitat prezența la fața locului a unui echipaj de ambulanță. Aceasta a fost transportă la U.P.U. Suceava, dar pe perioada deplasării a decedat.
S-a luat legătura cu medicul de familie, ocazie cu care acesta a relatat faptul că decedata figurează în evidențele medicale cu afecțiuni cardiace, luând tratament în acest sens. Medicul de familie a mai declarat că îi va elibera act medical pentru eliberarea certificatului de deces, însă din cauza faptului ca familia solicită efectuarea unei necropsii nu mai poate face acest lucru.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.