Primarul Suceavei, Ion Lungu, s-a arătat deranjat de afirmațiile făcute în spațiul public de către viceprimarul Marian Andronache potrivit cărora dezinfecțiile care s-au făcut pe străzile și trotuarele municipiului pentru eliminarea coronavirusului nu au fost eficiente.

„Am văzut mai multe puncte de vedere, chiar și la domnul viceprimar Andronache pe care eu îl respect, am văzut anumite îndoieli, dar chiar în cursul zilei de ieri mi-a adus un referat în care cere să montăm un astfel de tunel la Domeniul Public. Nu inventăm noi roata. Acțiunile de dezinfecție au fost făcute în toată țara, au fost făcute în toată lumea. Poate acum sunt alte puncte de vedere.
Sigur că măsuri de dezinfecție vom mai face în Suceava, este vremea căpușelor, a țânțarilor, a musculițelor. Vom fi puțin mai atenți, dar să aruncăm o anatemă că am stropit degeaba în oraș nu cred că este corect și, mai mult, din partea unui salariat al Primăriei care și dumnealui la Domeniul Public a stropit locurile de joacă cu aceste soluții.
Deci eu continui să cred că dacă noi am reușit în Suceava și am redus numărul persoanelor infectate de la 1,97 în data de 11 aprilie la 1,81 până  când s-a ridicat carantina, și aceste dezinfecții pe spațiul public, pe domeniul public, la locurile de joacă, spațiile verzi, pe străzi, pe casa scării au avut un rol important”, a spus Ion Lungu.

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.