Anul școlar va începe pe data de 1 septembrie 2013, când se vor prezenta în unitățile de învățământ doar cadrele didactice, și se va încheia pe 31 august 2014, însumând 36 de săptămâni de cursuri, adică 176 de zile lucrătoare.
Conform prevederilor din actul normativ, anul de învățământ va fi împărțit în două semestre aproximativ egale ca durată, iar vacanța de iarnă nu va mai fi vacanță intersemestrială, semestrul I încheindu-se pe 31 ianuarie 2014. „În acest fel, se poate realiza un echilibru între timpul alocat studiului și acela alocat asimilării, învățării și perioadei de odihnă”, punctează Ministerul Educației Naționale.
Cursurile pentru anul școlar 2013-2014 vor debuta oficial luni, 16 septembrie. În perioada 2-10 noiembrie 2013, clasele din învățământul primar și grupele de preșcolari vor fi în vacanță. Vacanța de iarnă pentru toți elevii și preșcolarii este programată în perioada 21 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014. Cursurile vor fi reluate pe 6 ianuarie 2014 și se vor derula până pe 31 ianuarie 2014, vacanța intersemestrială fiind programată în perioada 1-9 februarie 2014.
Semestrul al doilea va începe luni, 10 februarie, și se va încheia pe 20 iunie. Vacanța de primăvară se va derula între 12 aprilie și 22 aprilie 2014, cuprinzând inclusiv a doua zi de Paști, iar săptămâna de activități extracuriculare „Să știi mai multe, să fii mai bun!” este programată în perioada 7-11 aprilie.
Conform noilor reglementări, o modificare majoră constă în acordarea elevilor unei zile libere în plus. Mai precis, instituția a decis să acorde cadrelor didactice și elevilor încă o zi liberă pentru perioada sărbătorilor pascale, respectiv ziua de marți, 22 aprilie 2014.
Lasa un raspuns